RECENZIE ALBUM: Ad Litteram - Răni cicatrizate (2010)

RECENZIE ELADIO:

Scanteie, sau Ad Litteram, a avut mereu albume cu multi invitati si de clasa. Daca pe primul album din 2002, “Procesul creatiei” ii intalneam pe Kombat, Ortega, Sharpe, Carbon, Dj Hunnicut, Essential, Arssura, Brugner, Dj Flava, Rimaru, CenzuraH, Dj Magnetic, Anelka, Dj Swamp, Connect-R, KST-276, Pedro si Noua Ordine, pe cel de-al 2-lea,din 2003,  “Stalpul societatii” apareau Pirats Klan, VeritaSaga, Brugner, Butch, R.A.C.L.A., Hades Crew, Praetor, Mihnea 105, Butch, Jada, Arssura, Jhivago, Buk-sha, Hanna si Kombat. Nu e mai prejos nici acest ultim “efort” al lui Scanteie, lansat in aceeasi zi cu albumul “Scapat de sub control” al lui DOC, in data de 10 octombrie 2010, prin label-ul Hades Records, albumul “Rani cicatrizate”, pe care Dj Skid apare ca invitat si nu membru al trupei, ii are ca invitati artisti precum DOC, Bitza, K-Gula, Angeles, Vlad Dobrescu, Carbon, Brugner, Mr. Levy, Sonny Flame, Pacha Man, Makru, Stoe Toxxic, Tapinarii, Angeles si Aforic, iar la platane pe Dj Undoo, Dj Dox, Dj FaiboX si bineinteles, amintit mai sus, Dj SKid.

Albumul incepe cu DJ Undoo, care cu iscusinta sa la platane, pe “Intro” sampleaza, “zgarie” si scoate in evidenta “It’s more than music…” si se intra in prima piesa de pe album, cu DOC si Bitza. “Pe fortele mele” nu e o piesa cu subinteles, titlul, care spune tot, la fel si cei 3, care nu o iau pe ocolite si nu isi ascund propriile calitati: “Si am fost mereu precum parcursul meu greu, Liric vorbind am un singur Dumnezeu, EU” (DOC), “Inca o ard pe pula mea ca un actor porno” (Bitza), “Scriind pe limba zeilor, dar pe gustul ateilor” (Scanteie).

“Himeric”, care detine si un videoclip, in colaborare cu K-Gula, dezbate viata de zi cu zi si efectele prezentului in viitorul himeric (himera = Închipuire fără temei, fantezie irealizabilă; iluzie, fantasmă). Refrenul, interpretat de K-Gula fiind: “Tu pentru ce traiesti si tu pentru ce lupti? Cum poti sa uiti odata ajuns sus nu mai poti privi in sus / Nu-mi cere sa primesc idealul tau corupt, am libertatea mea ce nu ti-o vand”

O alta piesa de pe album cu videoclip este “Răni cicatrizate” cu Angeles pe refren si Vlad Dobrescu de la CTC pe strofa. Negativul este unul relaxant si duios la fel si Angeles pe refren, nu insa si Scanteie si VD care stau cu garda sus si in pesimism.

“Dâra de Sânge” este o alta piesa cu videoclip, in total filmadu-se 5 clipuri pentru cele 15 piese de pe album. pe “Dâra de Sânge” ii intalnim si pe Carbon, Brugner si Mr. Levy. Cu un Brugner ce se pune “in pielea” romanului tipic (el probabil fiind cu mult peste clasa medie), il neaga pe Cassius Clay, cunoscut mult mai bine ca Muhammad Ali, unul din cei mai apreciati sportivi din istoria omeniriim, preferand un penalty furat ca Gianluca Vialli, iar oamenii sai, dupa spusele lui au mentalitate de “stat pe gard si spart seminte”…”Cinic port Roberto Cavali,ca Vali, Vijelie sau Gigi Becali / Nu-mi plac sportivii ca Muhammad Ali / Mai bine un penalti furat ca Gianluca Vialli … Oamenii cu care-o ard n-au mentalitate hard / Ci doar de spart seminte si de stat pe gard”. Este compensat insa de Carbon si Scanteie, irefutabili pe piesa.

Piesa “Rictus” mentine ritmul intens oferit si prin intermediul lui Dj Skid (cu cut-uri vocale din 2pac sau Eminem) la platane si Sonny Flame pe refren. Pentru cei ce nu stiu, rictus inseamna contractie a muschilor fetei, care dă figurii expresia de râs crispat; strâmbătură a gurii provocată de această contractie, care apare în unele boli ale sistemului nervos si dă impresia de râs fortat.

Dupa cum spuneam, s-au filmat 5 videoclipuri, iar piesa “Ăsta sunt” beneficiaza si ea de unul. Invitatii sun Pacha Man si Dj Dox. De apreciat capacitatea lirica a lui Scanteie pe aceasta piesa, idem si refrenul lui Pacha.

Ultimul videoclip din cele 5 este pentru piesa nr. 8 de pe album, “Ne-am Pierdut Nemurirea” cu Bitza si Cedry2k. Piesa nu vorbeste despre viata eterna ci despre copilarie, despre dorinta de a ramane copil… Piesa se contopeste pe refrenul lui Bitza: “Voiam sa nu mai fiu copil,vroiam sa cresc / Voiam sa scap de centru',vroiam sa ma feresc / Voiam sa vad ce e in viata dar n'as fi vrut sa stiu / C'o sa'mi doresc pana la urma tot copil sa fiu / Sa nu mai fiu copil,voiam sa cresc voiam / Sa scap de certuri,voiam sa ma feresc voiam / Sa vad ce e in viata, da' n'as fi vrut sa stiu / C'o sa'mi doresc pana la urma tot copil sa fiu”

“De-al casei” in trecut, Dj Skid se ocupa de primul minut al piesei “Vis premonitoriu”, piesa intunecata, Skid introducand perfect visele tenebre ale lui Scanteie. 

Alaturi de Makru si Stoe Toxxic, intruchipeaza “Esenta de Roman”, pe aceasta piesa parca ar fi fost mai potrivite si versurile lui Brugner intalnite pe “Dara de sange”.

Urmeaza doua piese in care personajul princila sunt figurile de stil, sufletul si inima. Daca “Suflete decolorate” cu Tapinarii si Dj Skid atinge sufletul, partea spirituala, “Bibelou spart”, cu Dj Undoo, “trateaza” inima : “Cauti urmele fericirii prin noroi, bogatia in cosul de gunoi…o viata ai pelegrinat printre cuvinte, cu prieteni ce abia te mai tin minte, lipsind pana si fata care sa completeze gestionarul inimii tale…”

Din nou Angeles, de aceasta data pe piesa “Gânduri de noiembrie”, o piesa sentimentala, piesa ce, are un iz puternic de poezie, atat pentru versuri cat si pentru interpretare.

De anduranţă s-a vorbit si in piesele de mai sus si tot de anduranţă vorbesc in general piesele rap romanesti, dar pe “Anduranţă”, Aforic, care refuza sa fie o copie (“in locul tau m-as asculta mereu, da-nloc sa fiu in locul tau, raman pe ce fac eu nu-i foarte greu”), Dj FaiboX ne minuneaza cu un refren cut & scratch cu pasaje grele din piese “statunitense” (gen The Game), iar Scanteie mustra industria muzicala si tot ce se invarta in jurul ei.

Ramane Faibo la platane si pe ultima piesa, “Ducere”, skit ce, impresioneaza pe jumate, iar daca partea buna e, ca FaiboX stie sa “frece” un disc, partea proasta e ca skit-ul nu are o treaba cu tot albumul, album care, plin de mesaje, se incheie cu Fatman Scoop si Beyonce, “Ring the alarm” sau “All my wild mothefucker”, incitare la destrabalare, un skit mai degraba de discoteca.

“Rani cicatrizate” ramana fara doar si poate un reper al anului muzical 2010 din Romania, un album bun din punct de vedere liric, cu mici exceptii, ritmuri bune, beat-uri bune la randul lor, dar, un album ce nu a primit indeajunsa atentie din partea publicului larg, un album ce, fara colaborari ar scadea drastic in atentia deja putin acordata de ascultatori.

RECENZIE Catalin "D-tockszxxx" Dumitrescu:

Ajuns la al treilea material solo şi al cincilea din carieră (mai există două materiale sub titulatura Ad Litteram, un maxi-single şi un album, lansate alături de M105 şi D.J. Skid), putem afirma că Scânteie (în viaţa reală Cristian Ionescu) a dus mai departe de-a lungul anilor numele Ad Litteram şi încet, încet atinge o maturitate artistică.

Discografia sa numără titluri ca „Procesul creaţiei” (2002), „Stâlpul societăţii” (2003), „De aici începe totul” (2006), „Până la ultima suflare” (2007) şi albumul lansat în anul din care tocmai am ieşit, „Răni cicatrizate”.

De asemenea a colaborat cu o sumedenie de artişti apreciaţi în rândul ascultătorilor genului, invitându-i pe albumele Ad Litteram sau onorând el invitaţia.

Albumul este unul de colaborări, absolut fiecare piesă beneficiind de un invitat, ce-i drept nume cu răsunet în hip-hop-ul românesc.

Se începe cu un „Intro...” livrat de D.J. Undoo din pick-up, mesajul general fiind „It’s more than music”.

După, urmează o piesă ce scoate în evidenţă puterea proprie, ambiţia de a reuşi în rap, încă din titlu ascultătorul deducând despre ce-i vorba – „Pe forţele mele”, alături de DOC şi Bitză.

Un Scânteie ce dă de înţeles că deşi a ajuns unde a ajuns nu a devenit îngâmfat („Sunt aici pe forţele mele şi uite că-mi încap în piele”), un DOC plin de comparaţii, ca de obicei („...m-am ridicat pe forţele mele ca la geno; ...şi-am strâns din dinţi ca la mulaje dentare”) şi un Bitză ce excelează din ce în ce mai mult în dume, neratând ocazia de a-l ataca pe C.R.B.L. („Nu te duce cerebelu?-i Simplu – Du-te acasă!”).

„Himeric” este o piesă cu tentă conspirativă, cu atacuri la adresa celor de conducere, a aşa zisei Biserici, fiind dezbătute subiecte pe placul adepţilor teoriei conspiraţiei, concluzia fiind că ceea ce ni se oferă pe post de realitate e de fapt o himeră, K-Gula punctând clar pe finalul refrenului: „Am libertatea mea ce nu ţi-o vând!”.

„Răni cicatrizate”, piesa ce dă titlul albumului, o piesă calmă, relaxantă, alături de Vlad Dobrescu şi Angeles, lasă pe strofa lui Scânteie o impresie uşor biografică ascultătorului, Vlad punându-şi probleme gen stres, panică în stilu-i clasic, de zile mari, vocea lui Angeles fiind cea mai potrivită pentru refrenul piesei, scris probabil de Scânteie.

Urmează „Dâră de sânge”, realizată alături de Carbon, Brugner şi Mr. Levy, o piesă ce se referă la ce lăsăm în spate, comparaţia cu o dâră de sânge fiind ceva metaforic.

Carbon explică despre trecut, păcate lăsate în spate, ideea fiind că totul se plăteşte, Brugner se pune în postura românului de rând (tipic), ironizând prin asta marea majoritate a compatrioţilor, Scânteie lăsând în urmă trecutul, Levy susţinându-i din spate cu un refren cu influenţă ragga.

Pe „Rictus” sunt luate în vizor femeile, de fapt, femeile ce profită de înfăţişarea lor, mai pe româneşte bagaboantele, punctul forte al piesei fiind acela că se reuşeşte perfect ironizarea lor fără a fi folosit nici măcar un cuvânt vulgar în limba română.

Piesa este o colaborare cu Sonny Flame şi D.J. Skid.

„Ăsta sunt” este o piesă în colaborare cu Pacha Man şi D.J. Dox, o piesă din nou ce te duce cu gândul la o „biografie”, ea fiind şi prima de pe material ce a beneficiat de un videoclip.

„Ne-am piedut nemurirea” este piesa pentru clipul căreia a fost nominalizat la RMA 2009.

Este o colaborare cu Cedry2k şi Bitză, un omagiu pentru perioada de care tuturor (măcar ca trăiri, lipsă de griji) ne e dor.

Ideea centrală este aceea că atunci când creşti îţi pierzi nemurirea, fiind nevoit să renunţi la indifernţa caracteristică acelei vârste când, culmea, îţi doreşti să fii „mare”.

Cedry2k descrie perfect copilăria sa personală, punând o ştanţă generaţiei sale: „Ultima generaţie de puşti maidanezi ca-n Copenhaga”.

„Vis premonitoriu”, cu D.J. Skid, este o bucată pesimistă, ce descrie moartea privită cu proprii ochii, pe un instrumental la fel de macabru.

Trecând la un registru ceva mai vesel, urmează o declaraţie de patriotism, „Esenţă de român” cu Stoe Toxxic de la Grupul de Rezistenţă/ Da Hood şi Makru de la Cheya Crew.

O piesă cu tentă iresponsabilă, în sensul bun al cuvântului, din care putem lua aminte.

Trecând la o stare mai melancolică, urmează o colaborare ce iese puţin din tipare, cu trupa de folk Ţapinarii, pe „Suflete decolorate”, concluzia fiind că în dragoste totul e trecător.

Păstrând aceeaşi stare melancolică, se trece la „Bibelou spart”, unde protagonista principală este inima.

De fapt, finalul albumului este unul mai melancolic, „Bibelou spart” fiind urmată de „Gânduri de noiembrie”, din nou o piesă de dragoste, mai degrabă dragoste eşuată, ce ar merita să fie Angeles cu Scânteie şi nu invers.

În „Anduranţă”, unde este susţinut de Aforic şi D.J. Faibo X, găsim un acelaşi genial Aforic şi un Scânteie cu pata pusă, în special în domeniul în care activează, adică cel muzical.

Un negativ greoi, pe care pică bine de tot versurile celor doi şi scratch-urile lui Faibo.

Pe final avem parte de o „...ducere” ce iese puţin din stilul albumului, aducând mai degrabă a electro, insert-urile şi scratch-urile lui Faibo X aducând-o puţin în sfera hip-hop.

De sesizat că absolut toate albumele Ad Litteram incep cu „Intro...” şi se termină cu „...ducere” (mă refer la felul cum sunt scrise).

Un album destul de reuşit, poate şi prin prisma colaborărilor, dar mie personal îmi plac destule piese din discografia A L, fără a fi neapărată nevoie de feat.-uri.

Melodiile preferate de pe album ale lui ELADIO:

*Pe fortele mele

*Dara de sange

*Rictus

*Ne-am pierdut nemurirea

Melodiile preferate de pe album ale lui Catalin "D-tockszxxx" Dumitrescu: 

Toate, mai puţin „Vis premonitoriu”, „Suflete decolorate” şi „Outro”

Nota lui ELADIO: (8)

Nota lui Catalin "D-tockszxxx" Dumitrescu: (8)

 

Toate detaliile tehnice despre album le gasesti accesand http://hiphopdinromania.blogspot.com/2010/11/ad-litteram-rani-cicatrizate-2010.html.

Si va invit sa cititi toate recenziile pe forumul HipHopDinRomania accesand http://hiphopdinromania.nice-forums.com/hip-hop-romanesc-f3/recenzii-t21.htm. Asteptam pareri si critici.

HipHopDinRomania

Blogger din 2008. Restul nu contează. https://hiphopdinromania.blogspot.com/

Trimiteți un comentariu

Ce parere ai? Trimite un comment!

Mai nouă Mai veche