Scoala veche romaneasca (Partea a XI-a) (DA HOOD JUSTICE)


Da Hood Justice ( - Mr. Justice (actualul Nai'gh'ba),Gunshot,DJ Destroy (actualul Sub Zero)

Proiectul Da Hood Justice a luat fiinţă la sfarşitul anului 1993, cu sprijinul echipei "Hip-Hop Radio Show" de la Radio Nova 22, cei care i-au pus la dispoziţie lui Nai'gh'Ba, Andrei Vulpescu, primele negative. Debutul oficial al trupei, formata la acea vreme din Nai'gh'Ba şi Sorty Shit Stain, a avut loc la 14 aprilie 1994 la Disco Calyse, în cadrul celui de-al treilea concert de Hip-Hop organizat de Francis Rebelu (Panterele Negre). Imediat după show-ul de debut, trupa s-a completat cu Sub Zero (aka Phane Buton).
După seria Rap Attack şi tot felul de baluri prin liceele Capitalei, Shorty s-a retras locul său fiind luat, la începutul anului 1995, de Stoe Toxxic - recomandat de băieţii de la R.A.C.L.A. Prima piesă editată vreodată sub titulatura Da Hood Justice a fost "Asta-i viaţa noastra", piesă care a fost inregistrată in studioul Radio Total. Piesa a aparut pe o compilaţie editată de Amma Studio. După formarea Sindicatului RANS, Da Hood Justice semnează primul contract pentru 3 ani şi 3 albume cu Cat Music/ Media Services, albumul de debut aparând în iunie 1997, intitulat "Judecata de după". Primul extras pe single de pe acest album, "Niquaganxta" ocupă prima poziţie a topului emisiunii "Black Friday" de la Radio 21, timp de 4 săptămâni. În acelaşi timp, piesa "Da Hood Squad" beneficiază de o filmare, gen videoclip, realizată la TVR2. Doi ani mai târziu, mai precis la începutul anului 1999, apare maxi-single-ul "Sfârşit de mileniu", piesa aducând trupei un prim video-clip filmat la TVR pentru emisiunea "Veni, Video, Vici". "Sfârşit de mileniu" înseamnă prezenţa trupei la emisiuni de succes de la Antena 1 si Prima TV. Spre sfârşitul anului 1999 se lansează albumul "Direct din Unda'ground" şi un prim hit - "Numa’ una", al cărei videoclip - ca şi celelalte de altfel -, este realizat "fără ştirea producătorului". Piesa se bucură de succes, iar trupa concertează la cele mai importante evenimente de gen din ţara. Urmează "Supersonic" şi "Când vin la microfon", piese incluse pe albumul "Născut pentru asta", editat in vara anului 2001. După terminarea contractului cu Cat Music, Da Hood Justice intră pe "filiera" independentă alături de labelul Urban Records, însă rezultatele nu sunt cele scontate, prima apariţie a unei piese Da Hood (anul 2004 aduce si scurtarea numelui) fiind pe compilaţia "Proiectul Verde", editata in 2004 de Roton.
In condiţiile unei stagnări pe "filiera" independentă, Nai'gh'Ba şi Stoe Toxxic simt nevoia unei schimbari. Ea vine dupa o discuţie cu Beavis (tobarul trupei Ab4) care propune o variantă live DA HOOD. Imediat sunt cooptaţi Gabi "Printzu" (ex basist Sport Sangeros III) si Marius "Zulu" (ex chitarist Nitro), ulterior componenţa fiind definitivata cu Dj Sonia si Lucky (keyboards). După semnarea contractului cu Roton, Da Hood intră în studio pentru conceperea primului album în această formula extinsă. Albumul se numeşte "Secretul din grădină" şi conţine 15 track-uri, fiind realizat şi inregistrat in studioul lui Bazooka (Mandinga).
Actuala componenta a trupei Da Hood este: Nai’gh’Ba si Stoe Toxxic – MC, Gabi "Printzu" (bass), Marius "Zulu" (chitara), Kani (tobe), DJ Sonia şi Cristina (keys & backing vocals). În actuala componenţa Da Hood a beneficiat de două videoclipuri: "La Vama Veche" si "Mereu (liber)".

HipHopDinRomania

Blogger din 2008. Restul nu contează. https://hiphopdinromania.blogspot.com/

Trimiteți un comentariu

Ce parere ai? Trimite un comment!

Mai nouă Mai veche