- o piesa hip-hop compusa de trei tineri bacauani a ajuns in doar citeva luni de la “scaparea” ei pe net sa intre in topul preferintelor iubitorilor de gen din toata tara – este vorba despre “Bacauwood”, piesa marca Alexsay, Legee si Antid8t, cei trei tineri despre al caror talent muzical in directia hip-hop a fost, de altfel, prevestita, printr-un amplu material, si de catre Ziarul de Bacau, in luna septembrie 2009
Pe numele lor real Alexandru Mihalea (Alexsay), Alexandru Mereuta (Andid8t) si Georgian Miftode (Legee), cei trei au compus piesa “Bacauwood” in vara anului trecut, avind sansa, la scurt timp dupa aceea sa o si interpreteze, pentru prima oara pe scena, in deschiderea concertului lui Maximilian si Agresiv, in cadrul festivalului “Summer Tour 2009″ desfasurat pe parcursul mai multor saptamini in Gheraiesti. Tot aici, cei trei au cintat alte piese in deschiderea concertului sustinut de (tot bacauanul) Grasul XXL si au avut si un featuring Mario, cu piesa “Doar un joc”. In septembrie 2009, “Bacauwood” a fost una dintre cele trei-patru piese sustinute de Alexsay, Legee si Antid8t si pe scena pub-ului The Stage, in deschiderea concertului Parazitii. Piesa (versuri compuse de cei trei, instrumental – Legee) a cucerit prin mesaj si pe “veteranii” hip-hopului romanesc, astfel ca, in noiembrie 2009, ea este inregistrata la Okapi Sound Bucuresti – studioul lui Grasu XXL, Guess Who, Spike, Agresiv si Maximilian, pentru ca in ianuarie 2010 sa fie “scapata” pe net (youtube) si sa ajunga, pina in prezent, la peste 11.000 de afisari).
“Din nefericire, piesa a scapat pe net fara sa fie, insa, gata. Sint doar vocile puse peste instrumental, fara sa aiba vreun mixaj”, ne-a spus Alexsay. Chiar si asa insa, piesa s-a bucurat aproape instantaneu de succes, ajungind in calculatoarele si chiar telefoanele fanilor. Mesajele de apreciere postate pe site-uri sint, si ele, cit se poate de concludente. “Ceea ce ne bucura pe noi foarte mult este ca, desi este o piesa despre Bacau, ea este fredonata si place nu doar bacauanilor si poate fi chiar auzita in cluburi din Bacau si Brasov”, a mai spus Alexsay. Cu “Bacauwood”, cei trei s-au bucurat de apreciere si la cea de-a saptea editie a concursului “Ultimatum pentru arta” (celebra competitie ce promoveaza tinere talente hip-hop), derulat in prezent in Bucuresti, chiar daca nu au reusit sa intre cu ea in marea finala. Pe scena, in cadrul competitiei, s-au aflat doar Alexsay si Antid8t, Legee neputind fi prezent, din motive personale. “A fost prima competitie la care am participat. Desi nu ne-am calificat in finala, am fost foarte bine primiti de public”, a marturisit Alexsay. Potrivit baietilor, varianta oficiala “Bacauwood” va fi lansata in vara acestui an. Antid8t (Alexandru Mereuta) este elev in clasa a XI-a, profil filologie bilingv, la Colegiul National “Vasile Alecsandri” Bacau, Alexsay (Alexandru Mihalcea), a abslovit 10 clase la Liceul Sportiv din Onesti, s-a mutat in Bacau in urma cu citiva ani si face muzica si design foto-video. Georgian Miftode a absolvit sectia Arhitectura in cadrul Liceului de Arta “George Apostu” din Bacau, iar in prezent este student in anul I la Drept, la Universitatea “Lucian Blaga”.