“Pătratul roșu” este cel de-al 5-lea album al trupei R.A.C.L.A. (membrii pe acest album sunt doar Rimaru și K-Gula, Dox părăsind trupa) și a fost lansat în data de 30 iunie 2001, prin A&A Records, pe CD și casetă.
S-a realizat și un videoclip la piesa “7 seri”, regizat de Marin Dinescu.
Pe album sunt invitați Alice, Raluca, Ana-Maria dar și CTC și Connect-R.
Pentru marea parte a fanilor, “Pătratul roșu” este considerat cel mai slab album al trupei. După acest album și K-Gula abandonează trupa.
Înregistrările, mixul și masterul s-au făcut la Digital Art Studio. De design s-a ocupat Clockwork. Clape: Cristian Nanu (+orchestrație și aranjamente).
TRACKLIST:
01. 7 seri (cu Alice)
02. Viagrap
03. Texte (cu Raluca)
04. Original american cauciucat (remix)
05. Pătratul roşu
06. Orice “poate” ar fi (cu Ana-Maria)
07. Comunicat de presă (cu CTC şi Connect-R)
08. Ultima oară (cu Raluca)
09. Asul de caro
R.A.C.L.A. - 7 seri (VIDEOCLIP):
R.A.C.L.A. - Pătratul roșu (2001)
RACLA în PLAY din anul 2001 cu albumul Pătratul roșu
Nu sună rău, ba chiar Rimaru, zice-se, a vrut acest album să fie foarte comercial, numai că nu prea l-a lăsat sufletul. În continuare este puțin prea pretențios pentru ce se cere și prea deștept pentru ce se înțelege în general. Ultimul material împreună cu K-gula, 9 piese, 4 colaborări: cu Alice, Raluca și Ana-Maria și C.T.C. & ConnectR.
RACLA în POPCORN din anul 2001 cu Pătratul roșu
Pătratul roșu este un album destinat și altor categorii de ascultători decât obișnuiții "devoratori de hip-hop". Albumul se distinge prin temele pieselor, lipsa voită a oricăror expresii "ce pot fi considerate de unii obscene" și lista invitaților. Alături de "colegii" mai tineri C.T.C. și Connect "R", printre colaboratori se află de data aceasta Alice Bursuc (Open), Raluca (Nitro) și Anamaria (Demmo). Pentru a nu-și dezamăgi fanii înrăiți, Pătratul roșu conține și piese în stilul consacrat R.A.C.L.A., cum ar fi "Comunicat de presă", interludii "Asul de caro" sau piesa ce dă titlul albumului. Dinamismul beat-urilor folosite - în premieră în hip-hop-ul românesc - pe "Pătratul roșu" și "Viagrarap" au adus, în SUA, celebritatea unor artiști precum Jay-Z, DMX sau Nelly. Pe lângă piesele noi, pătratul roșu mai conține și un remix "Original American Cauciucat", piesă de pe albumul anterior, "Plus infinit", de data aceasta cu un text "curat" (anume pentru urechi mai sensibile).