“Dinastia Sotto” este albumul de debut al trupei Sotto Inteso și a fost lansat în data de 14 mai 1999 prin CLAXON, iar East & Art s-a ocupat de distribuție. Membrii trupei Sotto Inteso erau Sfantu’ și Michele.
Înregistrarile au fost făcute în Show Factory din Timișoara. Imprimare și mixaj: Sebastian Ciocan și Ioan Eleodor. Voci aditionale: Laura Modi și Ioan Eleodor. Chitara: Ioan Eleodor. Sax: Sebastian Ciocan.
Negative dupa o ideie Art 31.
S-a filmat și un videoclip la piesa “Caterincă”.
TRACKLIST:
01. La dinastia
02. Cel mai tare
03. Parai
04. Fetele mele
05. Sotto nr. 1
06. Solo
07. Caterincă
08. Viaţă de ghetou
09. Cartiere
10. Hip-Hop
11. Strada
Sotto Inteso o trupă cu subînțeles (articol în revista BRAVO din 1999)
Inspectoratul G.P., o grupare de trupe hip hop din zona parcului 1 mai din București, a oferit celor doi membri SOTTOinteso, Mircea "Sfântu" și Michele, ocazia de a se cunoasște și, mai ales, de a se hotărî să-și pornească propria trupă hip hop. Mircea Munteanu are 24 de ani și i se spune "Sfântu", din motive de prea multă cumințenie, lucru ușor impropriu pentru un rapper. Michele Bresan este un "italiano vero", de 19 ani. Locuiește în București de mai bine de 4 ani, în cartierul 1 mai, poartă haine XXL și îi plac brunetele. Genul abordat de cei doi este un hip hop latino, cu numeroase influențe venite din afara acestui gen. Piesele sunt interpretate în limbile română și italiană, combinație neîntâlnită în hip hop-ul românesc. Luna aprilie a acestui an, anul înființării trupei, de altfel, a însemnat înregistrarea primelor două piese pentru studioul Claxon, unde, după audiție, reprezentanții CLAXON și EAST&ART iau decizia de a edita albumul. Acestea au fost începuturile trupei și ale albumului DINASTIA, pentru promovarea căruia a fost extras single-ul "Caterincă", o piesă mai ușoară, cu influențe folclorice, căreia Stage Expert, i-a realizat un videoclip, filmat la Muzeul Satului, care include și imagini din filmul "Nunta de piatră".
Recenzie Sotto Inteso - Dinastia în revista BRAVO din 1999
"Caterincă", piesa în sine, și mai apoi videoclipul acesteia le-au asigurat celor doi Sotto Inteso un debut transformat instantaneu în afirmare. Cum nu vor să fie catalogați drept o trupă cu un singur hit, vă recomandăm să ascultați întreg albumul. Vă veți da seama că îi așteaptă o carieră tare.