Arzând-o aiurea prin laboratoarele “Condiţii Grele“, la un pahar de vorbă, dintr-una în alta am realizat că tinerele talente nu sunt promovate cum trebuie. Tocindu-ne ultimul neuron ni s-a aprins becul precum lui Edison: să încercăm să o facem noi. Aşadar, am tras câteva sfori în clubul Elephant, şi acum vă invităm să vă înscrieţi la concursul cu numele “UN ÎNVINGĂTOR, TOŢI PENTRU HIP-HOP“.Concursul va dura 6 săptămâni şi se va desfăşura astfel:
-Concursul se va desfăşura în zilele de Duminică între orele 16:00 şi 20:00 în clubul Elephant.
-Fiecare trupă/artist va interpreta 2 piese.
-Vor fi 25 de trupe sau artişti solo înscrişi în concurs ( primul venit, primul înscris);
-În primele 5 săptămâni vor concura câte 5 trupe/artişti per săptămână, şi se va desemna un singur câştigător;
-Câştigătorul din fiecare săptămână se va califica în finala ce va avea loc în a 6-a săptămână;
-Finala va fi mai blândă pentru participanţi având locul 1,2 şi 3.
Câştigătorii vor fi desemnaţi prin voturile publicului în fiecare săptămână.
Ne-am gândit şi la voi cei care participaţi, că ar trebui să câştigaţi ceva de pe urma acestui concurs, aşa că s-au hotărât următoarele premii:
-Locul 1 – 600 RON
-Locul 2 – 300 RON
-Locul 3 – 100 RON
-Locurile 4 şi 5 vor primi materiale promoţionale Condiţii Grele.
Înscrierile se pot face la conditiigrelerecords@gmail.com. Mesajul trebuie să conţină o piesă, nume, prenume, număr de telefon şi numele de scenă/trupă. Prima rundă va fi anunţată cu o săptămână înainte pe pagina oficială de facebook al label-ului Condiţii Grele Records. De asemenea, artişti vor fi contactaţi telefonic de un reprezentat Condiţii Grele pentru a fi anunţaţi de data participării. Lista participantiilor va fi afişată pe site-urile partenere cât şi pe pagina oficială de facebook Condiţii Grele Records.
Regulament:
1.Participanţii vor fi înscrişi în ordinea trimiterii e-mail-urilor.
2.Participanţii au dreptul la un singur invitat în cazul în care sunt artişti solo pentru ai susţine la dublaje.
3.Participanţii nu au voie să cânte piese în colaborare cu alţi artişti.
4.Condiţii Grele Records nu îşi asumă responsabilitatea pentru calitatea prestaţiei participanţilor.
5.Câştigătorul fiecărei runde va fi ales de către public. Publicul va primi la venirea în club un talon de vot.
6.Toate taloanele se vor pune într-o urnă şi se vor număra la finalul evenimentului de faţă cu publicul.
7.Câştigătorul fiecărei runde este înscris în finală.
8.Finala se va desfăşura în acceleasi condiţii ca fiecare rundă.
9.Premiile se vor imana după numărarea taloanelor de vot aferente finalei.
10.Este interzis consumul băuturilor alcoolice de către persoanele sub 18 ani.
11.Clubul îşi rezervă dreptul de a selecta clientela.
12.Participanţii care nu se vor prezenta la data anunţată telefonic de către un membru Condiţii Grele vor fi descalificaţi, fără drept de participare în altă rundă.
13.Condiţii Grele Records nu poate fi răspunzătoare pentru necitirea acestui regulament.
14.În cazul în care în una din runde sau în finală se întâmplă ca numărul voturilor să fie egale participanţii vor mai presta odată una din cele 2 piese, câştigătorul fiind ales tot de către public, prin durata aplauzelor.
15.Este interzis accesul în club cu substanţe halucinogene, arme albe sau obiecte contondente.
Tags
# STIRI