Vineri 13 – Îngeri sau demoni (2000)

“Îngeri sau demoni” a fost lansat în 2000 prin A&A Records.

Vineri-13-Ingeri-sau-demoni

VINERI 13 - Ne doare la bass.K spate

Poluarea fonică continuă; de data asta însă, briza bate din Moldova! Dahey, Jonny, Manu-L şi Mirela Carp combină genuri atât de diferite în piesele lor încât muzica devine obositoare, enervantă, şi rămâi cu impresia că sunt lipsiţi de ureche muzicală. Ei nu sunt nici boyband pop (Spune-mi), nici hip hoperi (Mâna la cer), nici rockeri (Ăştia suntem noi, Eclipsa). Se folosesc măsuri ale unor teme clasice pe câteva piese, şi ne-am obişnuit ca aceste detalii tehnice să nu fie detaliate în interiorul coperţii… Cea mai insuportabilă melodie (şi totodată, cea mai lungă compoziţie) este Spune-mi. Textele sunt banale şi se fac referinţe constante la viaţa de zi cu zi şi problemele de cartier. Este de mirare că materialul nu este mai bine gândit având în vedere că acesta nu este primul album semnat de ieşeni. Clujenii de la IQ High faceau ceva asemănător la vremea respectivă, dar cu stil …şi voce, şi totuşi nu au fost luaţi în seamă de bucureşteni!

http://clickzoombytes.wordpress.com/2009/06/12/click-recenzie-vineri-13-ingeri-sau-demoni/

TRACKLIST:

01. Ăștia suntem noi
02. Spune-mi (cu Mirela Carp)
03. Aș vrea
04. Piesa 4
05. Asta-i pentru voi
06. Mahmuri
07. Și îngerii plâng
08. Înger sau demon
09. Mâna la cer
10. Pentru o clipă…
11. Eclipsa
12. Același om, aceeași față
13. Până la capăt

 

Vineri 13 - Și îngerii plâng (Videoclip):

HipHopDinRomania

Blogger din 2008. Restul nu contează. https://hiphopdinromania.blogspot.com/

Trimiteți un comentariu

Ce parere ai? Trimite un comment!

Mai nouă Mai veche