Interviu Buze (Exclusiv)

575349_419439204762043_504785085_n(ELADIO) Salut Buze, bine ai revenit pe scena hip-hop din România!

(BUZE) Salutare România ! După 14 ani, cine credea că o să  ma mai întorc? Nici măcar eu nu mă gândeam la așa ceva, să revin  în forță cu un dublu album!  Mi-a rămas în sânge, altă explicație nu există.
 
(ELADIO) Pentru "ăia destui" care probabil nu știu, când ți-ai început cariera?

(BUZE) În 1995 după un concert " Rap Attack" susținut în teatrul " Ion Creangă ", m-am dus la ușa  casei lui Dragoș Vlad Neagu, membru al formației Black Underground, astăzi B.U.G. Mafia. Fără să ne cunoaștem , am ciocănit la ușă, mi-a răspus și m-a întrebat ce vreau și cine sunt. I-am spus că vreau să mă apuc și eu de treabă, dacă mă poate ajuta. M-a poftit în casă, a dat play la albumul "Mafia" și mi-a zis “cântă!”  Îmi mai aduc bine aminte cum am dat pe piesa "Ucigașii ", m-a felicitat și a rămas să ne întâlnim a doua zi și cu Vlad Irimia (Tataee). A doua zi am venit și cu Puya, spunându-le că formăm  trupa  “Ghetto Birds". Așa am început, urmând să avem apariții prin diverse concerte și tv cu piesele "Singur contra lumii" și  "În afara legii". La ceva vreme amândoi am renunțat la această formulă, urmând ca fiecare sa-și vadă de drumul lui. Eu am continuat  cariera solo sub numele de South Killa. În 96 piesa "Împuscat" ce apare pe prima compilație "Marphă Hip Hop", iar ulterior în 97 mi-am schimbat numele de scenă în Buze odată cu apariția celui de-al doilea volum "Marphă Hip Hop" cu piesa "Nimeni nu-i ca noi" în colaborare cu IL-Egal. În același an, mama mea moare și cariera mea muzicală se întrerupe.
 
(ELADIO) Mai există un mc cu porecla Buze, ți-a creat asta vreodată probleme?

(BUZE) Nu fi golan știu că-mi ești fan !
 
(ELADIO) Ai luat o lungă pauză, de ce?

(BUZE) După decesul mamei, am trecut printr-o perioadă foarte grea din viața mea. În februarie 99 m-am decis că nu mai trebuie să fug de armată, pe vremea aia armata era obligatorie așa că am hotărât s-o fac pentru a-mi recreea conștiința. Pe 24 decembrie la puțin timp de a mă elibera, am întâlnit iubirea vieții mele, Stefania cu care sunt și acum împreună. Am plecat în străinătate și am muncit o perioadă, iar în 2002 împreuna cu Stefania ne deschideam propria afacere. Viața s-a schimbat cu totul altfel și a devenit din ce în ce  mai frumoasă, ca în 2005 să vină pe lume fetița noastră, Maria. 
 
(ELADIO) Faci parte din Beat Studio Records acum. Artiști precum Cedry2k, Sisu, Pacha Man, H.A.I.T.A., Doc, Specii, SQN, Sez, Motzu, Double L, 1-Q Sapro, Cabron, Brugner, Subsemnatu, Buze, Re Cul, Cosy, Honey, Marijuana, Loredana și EnerGIA au trecut pe acolo. Când a luat naștere Beat Studio, ce planuri de viitor are și ce trebuie să știe cei ce vor să înregistreze acolo?
 
385875_339954682690701_2057730429_n(BUZE) Beat Studio Records s-a înființat în martie 2009 și are în plan de desfășurare proiectul TurMental, album Dj. Smoke, lansarea oficială a violonistului  Polly și alte producții pe care o să le dezvăluim în viitorul apropiat.  Referitor la producții și înregistrări, avem de toate și mai încape ! Toți care au trecut pe aici s-au lăsat plăcut surprinși de producții bune și de o atmosferă placută. Nu vă lăsați conduși de bârfe, bârfele sunt  vorbele rele de la cei rău platnici.
 
(ELADIO) Tu împreună cu Re Cul, PDX și Dj Smoke vă uniți sub numele de TurMental. Știu că pregătiți și un album. Ne poți da mai multe detalii?
 
(BUZE) E în lucru și mai mult de atât nu pot să vă spun. Când va fi gata o să-l dezvelim și o să dăm zvon în țară, fiți aproape!
 
(ELADIO) În data de 2 martie ați lansat și Premium tape, compilație anti-piraterie. Ce impact a avut? Va mai ieși volumul 2?
 
387496_311197598899743_1979125367_n(BUZE)  Toată lumea fericită, mai puțin cei care nu au participat :) . Cine vrea să achiziționeze compilația o poate face și acum. Comanda se poate face la adresa premiumtape@yahoo.com la prețul de 10 lei.  Volumul 2 mai mult ca sigur !
 
(ELADIO) În data de 1 iunie ai lansat albumul tău "Niciodată nu-i prea târziu". Ce ne poți spune despre acest album?
 
(BUZE) Un album plin de metafore și semnificații care povestește despre noi, despre modul în care trăim, cum gândim, despre cauze și efecte, exces de bunătate, dezamagire, supunere și oboseală.
Zi de zi, noapte de noapte suntem conduși de gândul de a face bani și mie îmi place să fac bani și ție îți place să faci bani, la toți ne place să facem bani, dar fără să ne gândim un pic, dacă atitudinea este corectă. A fi pervers și să te gândești  numai la tine, nu este o calitate, dar din pacate se întamplă foarte des. Este o calitate, a-ți iubi aproapele și este o raritate. 380625_394969427189226_988416687_n
Și eu greșesc și tu greșești, toți greșim.
Vreau să trag un semnal de alarmă: prezentul și viitorul nostru depinde numai de noi, ca mentalitatea noastră să se schimbe, de aici și denumirea albumului "Niciodată nu-i prea târziu".
Un album la care s-a muncit mult în decursul unui an și jumatate, neglijându-mi familia, dar pe această cale vreau să le mulțumesc mult!
 
(ELADIO) Ai lansat și 3 videoclipuuri. Apropo de videoclipuri. Tot mai multe videoclipurile se filmează în România. Doar anul acesta în cele 6 luni s-au filmat circa 170 de videoclipuri. Multe de o calitate slabă, unele foarte profesioniste. Ce părere ai despre acest fenomen?
 
(BUZE) Fiecare după posibilități. Mai mult de 70 % dintre ele sunt foarte proaste. Gata am tras un cadru, am mimat și e clip. Cred ca ar trebui să se numescă altfel sau cel puțin voi cei care îi promovați să le dați o notă de intrare, chiar dacă e cineva cunoscut. E diferență de la cer la pământ între o filmare și un clip.
 
(ELADIO) Momentan "Stai la locul tău" e pe locul 17 (general pe 2012) pe blogul meu. Ești mulțumit de această poziție în clasament?
 
(BUZE) Se poate și mai bine.
 
(ELADIO) Acum lumea poate vota videoclipul "Pentru voi copii". De ce ar trebui să o facă? Și dacă tot vorbim despre "Pentru voi copii", de ce ai ales să faci clip tocmai la această piesă? Ești mulțumit de cum decurg vizualizările și părerile pe youtube?
 
560361_438302069522628_1323973358_n(BUZE) Pentru o lume mai curată, mai civilizată. Pentru un aer respirabil, nepoluat. Pentru o apă curată, nepoluată cu tot felul de reziduri. Pentru o mâncare sănătoasă, fără chimicale.
De când sunt mic tot timpul aud: "Ce știi tu, mă? Ești prea mic, prea  pitic".
Toți care ne conduc au o vârstă înaintată și nu se mai gândesc la ei dar, măcar la copii lor dacă s-ar gândi. Sunt prea egoiști și merg numai după interes. Tot timpul îi auzi "Parcă voi trăi 1000 de ani".
Dacă aș fi avut o promovare mai bună ar fi prins mai mult, dar se pare că unii m-au uitat. De ce?
 
(ELADIO) Revenind la albumul tău "Niciodată nu-i prea târziu", ai decis să pui în timp toate piesele pe youtube și între timp să îl vinzi personal, iar cei ce îl vor trebuie să te contacteze. De ce nu l-ai pus și pe site-urile care au un magazin? Când va fi la download?
 
(BUZE) Nu sunt toate piesele încarcate pe canalul oficial youtube MrBeatStudio, pentru a lăsa și câteva surprize pentru cei care cumpără albumul. Am lansat albumul și am plecat într-o mică vacanță, acum m-am reîntors și sunt pe poziții. Cine vrea să-l pună în vânzare poate să mă contacteze. La download anul acesta.
 
(ELADIO) Câte albume ai reușit să vinzi? Când vei face un concert de lansare?
 
(BUZE) E primul meu album, e ca un început de drum, iar cifrele nu mă dau pe spate, am rabdare.
Un concert de lansare, mmmm, e vară și lumea e plecată în vacanță, cred că în toamnă.
 
(ELADIO) Pe final ai un mesaj pentru toți ce citesc acest interviu?
 
(BUZE) Împreună vom reuși ! O viață mai curată ! Binele învinge!

 

http://www.beatstudiorecords.ro/

http://www.facebook.com/buzevlad

http://www.facebook.com/buzevp

 

 

Interviu realizat de Carnariu “wutanghiddenmember” Eladio în data de 8 iulie 2012 via mail.

HipHopDinRomania

Blogger din 2008. Restul nu contează. https://hiphopdinromania.blogspot.com/

Trimiteți un comentariu

Ce parere ai? Trimite un comment!

Mai nouă Mai veche