Iceberg Art are plăcerea să vă prezinte ultima producție video, semnată Smokey & KREM (finalist al concursului „Românii au talent”, ediția 2012). Piesa aleasă pentru proiect este intitulată „În pat cu ea” și reprezintă o colaborare cu Praetor și DJ Undoo. Lansată în premieră pe ProFM.ro, producția muzicală a piesei îi aparține unuia dintre cei mai semnificativi producători ai hip-hop-ului românesc în momentul actual, SEZ. Înregistrările audio au avut loc la DAW Studio, inginerul de sunet fiind DJ Undoo.
Videoclipul prezintă o multitudine de artiști cu renume în peisajul muzicii urbane, printre care DOC, Omu Gnom, SEZ, ALAN & KEPA, O.N. și SickSound Crew (Clue, Esra, Swift, Kent, Jazz 8. Mai mult decât atât, Teo și Sergiu, reprezentanți ai genului stand-up comedy, precum și membri ai școlii de salsa „Mania Latina” au fost prezenți la filmări, alături de multe alte cunoștințe ale artiștilor principali.
Filmările s-au desfășurat pe durata a trei zile, în trei locuri diferite. Studiourile ProFM, dormitorul lui KREM din căminul U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale” și sediul agenției hip-hop Junky SIZE Events au găzduit cadrele surprise în proiectul video în regia lui Teo Horea, sub egida Iceberg Art.
„SEZ este unul dintre cei mai prolifici producători de hip-hop, colaborând de-a lungul timpului atât cu artiști consacrați, cât și cu new-comers. Ne-a trimis un pachet de 20 de beat-uri, iar cel de la «In pat cu ea» ne-a lovit în cel mai plăcut mod cu putință. În câteva minute structura piesei era gata: ideea/mesajul, artiștii care s-ar mula perfect pe ceea ce vrem să transmitem, iar, în final, forma videoclipului (căci merita clip)”, a declarat Răzvan „KREM” Alexe pentru ProFM.ro.
„Echipa care s-a ocupat de filmări și post-producție (Iceberg Art) este tânără, dar nu se află la prima lor «abatere». Ne-au contactat din dorința de a colabora pe un proiect audio-vizual, iar, cum noi aveam în minte să realizăm clip la «În pat cu ea», am bătut palma și aia a fost”, a mai adăugat KREM.
„Am avut parte de trei zile pline de peripeții, iar cu ocazia aceasta aș vrea să le mulțumesc din suflet tuturor celor care au luat parte la filmări: prieteni, iubite, colegi de breaslă, artiști invitați, femei de serviciu, firmei de catering (?!) și, nu în ultimul rând... nouă, pentru că suntem îndeajuns de zăpăciți încât să facem din muzică o meserie (pasiune + talent + muncă = performanță, suflete mișcate, minți deschise și, de ce nu,… remunerație). Mulțumim ProFM, Iceberg Art, Junky SIZE Events, U.N.A.T.C și Hip-Hop-ului! Smokey & KREM / noi asta vrem! Sănătate și Pace tuturor!”, a încheiat KREM.
Piesa „În pat cu ea” va fi inclusă pe albumul „Aici sau la pachet”, ce urmează să fie lansat în toamna anului 2012.