Info album http://www.hiphopdinromania.org/2012/12/chimie-de-la-zei-la-cimpanzei.html
După succesul înregistrat la concertul de lansare ”De la Zei la Cimpanzei” din București, Chimie trimite o scrisoare deschisă spre toți cei care au fost câte o piesă din puzzle-ul acestui demers. Și odată cu această Dedicație, apare și un nou videoclip, înregistrat chiar în timpul cântării. Banana Society are onoarea de a vă prezenta vorbele lui Mihai, alături de piesa cu Bogdan Simion, de la Banda Agurida.
”Pe 23 martie, 1000 oameni au venit la Atelierul de Producție pentru lansarea ”De la Zei la Cimpanzei”, al doilea album al meu după ”Mambo Siria” și al cincilea din toată activitatea de până acum. Aș vrea să îmi iau un moment să mulțumesc tuturor celor care au făcut lucrurile să ajungă în punctul ăsta, tuturor care au cumpărat CD-ul și tricoul, tuturor care au ascultat piesele din concert și care fac treaba să meargă. Da, o Dedicație!
În primul rând, multă pace oamenilor care urmăresc și susțin mișcarea și vin să plătească un bilet la cântare, iar aici nu vorbesc numai despre București, ci despre toată țara. Multă pace tuturor artiștilor, DJilor, producătorilor și colaboratorilor de pe album. Mulțumiri spre familie și cei apropiați, recunoștință pentru inspirația care vine de sus.
Aș vrea să mulțumesc pentru sprijin și implicare: Bean, gAZAh, John Puzzle, Koma, DJr, Aforic, Dragonu, Flou Rege, Samurai, Junk, Phunk B, Loredana Groza, Bogdan Simion și întreaga Banda Agurida, Ana Maria Alexie, Karie, Span, Romică (Human Form), Mihnea (Luna Amară), Polly, Ayume, DJ Power, DJ Albu, Shadowbox, DJ Limun, Hypno & echipa, Dan Basu, Cristi Mushe pentru ”Tricoul Modern” și Otto Szilagyi pentru ”Tricoul de la zei la cimpanzei” – precum și tuturor celor care au realizat un design pentru concursul de grafică, Mihnea (BroNews), Mișu, Mihai Shrek, Axel, Esmaily Cristian, ERPS, Bucharest Underground Cocktail, Smoking, Divan Studio și Baba Novac. Multă pace Paranoia13 și Banana Society. Mulțumesc myticket.ro pentru prezență și Ollie Gang Shop.