Haideţi să-i urăm cu toţii un călduros “la mulţi ani” lui Alex Daweed. Noi doi ne ştim de ceva vreme; l-am contactat pentru a cumpăra 2 instrumentale produse de el, în valoare de 200 lei. Nu-i chiar o sumă aşa mare, ştiu, dar totuşi... acest bou din Bacău s-a lăcomit. I-am dat banii, iar el mi-a trimis un mail cu nişte foldere random din FL; niciun .flp, niciun .mp3 cu instrumentalul, niciun sample pe care l-a folosit pentru beat, crezând, probabil, că nu ştiu cu ce se mănâncă FruityLoops-ul şi mă poate păcăli. A recunoscut chiar el că s-a grăbit şi nu mi-a trimis ce trebuie prima dată.Timp de mai bine de o lună de zile, mi-a vândut gogoşi ieftine ca sucurile Adria, şi el şi manelistu’ de fra-su, cum că e foarte ocupat omu’ la birou, că nici timp să facă duş nu are şi că îmi promite că intră diseară să îmi trimită beat-urile. Puteam să-l frec la icre în fiecare zi, în fiecare minut al fiecărei ore, că de, doar l-am plătit, dar totuşi am zis că poate chiar e ocupat şi să nu-l sufoc în halul ăla. Degeaba am fost eu om cu el şi l-am respectat, dacă el e un jegos! Am cedat nervos şi i-am zis vreo două, că asta merita, şi m-am trezit cu block pe facebook şi ignore pe mess. Ce pizdă de om e! Nu am apucat să ii spun tot ce merită, pentru că e o femeie pe net şi-mi dă ignore ‘n shit, aşa că vă rog pe voi să îi transmiteţi acest mesaj, această piesă şi aveţi grijă să vadă link-ul piesei de fiecare dată când dă refresh pe pagină, să se simtă bântuit, în pula mea! Ascultă piesa şi spune-mi că-ţi place dacă te-a făcut să zâmbeşti, dă-mi un comentariu dacă ai ceva de zis şi dă-o mai departe dacă crezi că ce a făcut omu’ ăsta e greşit şi de prost gust şi îşi merită cele 3 minute de punch-uri, luate-n freză. Îmi pare rău că s-a ajuns la asta, dar dacă aţi fi fost băieţi cu mine până la capăt, Alex, Iulian; în mod cert nu deveneaţi vedete pe gratis... mă rog, pe două milioane. Dă-vă-n pula mea! JApropo: îmi cer scuze pentru restu’ oamenilor din Est, în special Bacău, care o să asculte piesa asta şi probabil o să se simtă jigniţi de unele versuri. Nu asta a fost intenţia mea, în niciun caz! Am un respect deosebit pentru personalităţile din acest judeţ, Bacovia fiind poetul meu favorit!
Text: Bonatz
Mix/Master: Black G
Instrumental: "Dă weed" (şi ia muie)
Salut hatere. Am cateva intrebari, direct la subiect pentru celebrul tau diss, copile! altfel nu am cum sa te numesc. Nu halesc cacaturile pe care le mananci cu mare pofta in piesa dar sunt indignat de minciunile pe care le poti scoate, sunt iritat de cat de mult ai putut sa infloresti povestea asta. Sa revin, prima intrebare: De ce minti lumea ca nu ti'am trimis nici .flp, nici mp3, nici wav, si ti'am trimis doar foldere random din fl? a doua: Ce legatura are familia mea cu treaba noastra? eu m'am legat de mata, tactu sau de vreo ruda?
RăspundețiȘtergereAm ignorat toate postarile de pe Fb, fiindca am considerat ca un pusti mucos si mincinos pe deasupra v'a dus de nas cum a vrut el. Vreau sa se afle adevarul !! Pustiule, arata lumii ARHIVELE pe care ti le'am trimis, punele moca la download pe net, sa stie lumea ce fel de pramatie esti. Sa vada lumea ce ti'am trimis in acele arhive si voi arata si eu lumii exact ce ti'am trimis, jigodie mincinoasa! Te'a suparat faptul ca nu ti'am facut si master la piesele pe care vroiai sa le scoti pe beat'urile alea, si nu ti'am dat render la mp3'uri? Si ce persoana asa de importanta esti sa'mi faci diss? recunosc ca nu sunt cunoscut si nici nu vreau sa ajung celebru cu ajutorul altora sau prin metode neortodoxe, dar nu cred ca esti in masura sa faci asa ceva. Esti doar un pusti, trecut putin de 17ani, ce vrea sa ajunga "smecher" pe youtube prin minciuni.
Retrageti "bucata ta de celebritate" de pe youtube sau suporta consecintele, iti transmit acum cu vorba buna, altfel va fi prea tarziu.
Draga Bonatz,
RăspundețiȘtergereIn caz ca vei citi acest mesaj, te rog arata lumii ARHIVELE pe care ti le'am trimis si la fel voi face si eu.
Pentru incredere pot demonstra ca ti'am trimis aceste arhive cu sample'uri sub format .wav, pack'ul din fl si proiectul .flp si totodata mp3'ul beaturilor, cu tot cu data trimiterii si destinatarul acestor arhive.
Nu mai credeti minciunile acestor "mc-ii" ce dau diss'uri pentru ca nu fost serviti cum trebuie. Sunt doar minciuni si scamatorii ieftine pentru a strange vizualizari si "reputatie" pe internet.
Astept raspunsul tau Bonatz.
Multa bafta! DW
Salut, Alex!
RăspundețiȘtergereFrumoasa incercarea ta de a te urca din nou pe picioare si de a-ti arata nevinovatia, totusi putin cam inflorit si deprisos gestul. Nu credeam ca o sa mai ai tupeul sa mai spui ceva dupa cele intamplate si ma gandeam ca o sa te faci disparut din peisaj, cel putin o perioada.
Nu mint lumea ca nu mi-ai trimis ce ti-am cerut, le spun adevarul! Nu stiu de ce crezi tu ca infloresc, cand de fapt am simplificat mult treaba. Hai sa spunem tot pe fata, bine?
Eram pregatit sa iti cumpar negativul “Ballad of sounds” inca din octombrie, aveam banii pregatiti, insa ai spus ca aveai o problema cu internetul si nu mi-ai mai raspuns. Apoi ne-am inteles ca imi dai 2 beat-uri la 2 milioane, “Ballad of sounds” si “Blind Man Blues”. Super! Eram pregatit sa iti trimit banii a doua zi; ai spus ca imi trimiti tu intai “arhivele”, parolate. Nu am primit nimic, niciun semn timp de o saptamana. Ai spus in 7 noiembrie ca ai fost plecat din tara si ca nu ai avut timp sa mi le trimiti, dar o sa ai timp berechet in saptamana urmatoare, ca nu ai niciun plan si ca o sa imi trimiti niste proiecte de-ale tale incepute, ca bonus. Din nou, super! Ti-am spus ca in saptamana aceea in care tu n-ai mai dat niciun semn, am “papat” din bani, dar ca iti trimit banii in cateva zile. Mi-ai trimis apoi un sms care nu tocmai mi-a picat bine, ma intrebi daca mai vreau beat-urile, ca cica ti-ai gasit un alt client. (http://imageshack.us/f/59/10noiembrie.png/)
In 12 noiembrie, luni, am plecat cu prietena mea in Dej si trebuia sa ne intalnim cu tatal ei care venea din Italia, pentru a pleca in Suceava, la inmormantarea bunicului ei. Ai tot insistat sa iti dau banii in ziua aceea, desi ti-am spus clar ca nu ne putem opri la nicio banca, pentru ca tatal fetei ne astepta si noi oricum eram in intarziere, ca nu am gasit masina mai repede. Ti-am spus ca imi pare rau pentru asta, dar nu stiu in ce masura ai inteles tu situatia, ca nici macar niste condoleante nu ai spus. M-a deranjat mult chestia asta. Inteleg ca poate credeai ca te mint, ca era prea mare coincidenta; chiar in ziua in care imi dai mail, eu nu sunt in oras si nu am reusit sa iti dau banii. Daca primeam mailul mai repede, cat timp eram inca la scoala, in mod cert iti trimiteam banii.
Inteleg de ce vrei tu sa arat tuturor ce arhiva mi-ai trimis. Dupa cum se poate vedea si in poza (http://imageshack.us/f/838/12noiembriemail.png/), link-ul de download al arhivei este valabil doar 3 zile. Pacat ca nu pot sa fac rost si de convorbirile noastre de la telefon, ca ar fi virale. Ai fi surprins de cum te-ai fi dat tu singur de gol. Recunosc, nu mai am arhiva, dar hai sa verificam o chestie. Nu tu spuneai ca proiectele ocupa, cica, 300 de mb, unul? (http://imageshack.us/f/521/300mb.png/). Totusi, arhiva ocupa 130mb (http://imageshack.us/f/16/fileexpired.png/). Acuma poate gresesc eu, poate ai facut tu ceva setari in winrar sau pula mea, just sayin`. Si apropo, din cate stiu eu, degeaba imi trimiti sample-urile, drumkit-urile si .flp-ul ca sa vad proiectul, daca nu am vst-urile folosite, nu? (http://imageshack.us/f/842/12noiembrieseara.png/).
A doua zi, in 13, ti-am trimis banii. (http://imageshack.us/f/96/13noiembrieplata.jpg/). Mi-ai trimis un mesaj (http://imageshack.us/f/96/13noiembriemesajora8.png/) dimineata la ora 8. Am mers in pauza mare la banca si ti-am trimis banii. Conversatia din data de 13 e aici. (http://imageshack.us/f/11/3626as36aa3.png/)
RăspundețiȘtergereNu am primit nimic, nici macar un semn. A doua zi, l-am cautat eu pe frac-tu si am vorbit cu el. Acum, te rog compara tu conversatiile astea doua. Ce mi-ai zis tu (http://imageshack.us/f/198/13noiembrie10.png/) si ce mi-a raspuns Iustin (http://imageshack.us/f/20/14noiembrieiustin.png/). Cine e mincinos acum? (Apropo, acuma observ ca in acel “comunicat” pe care l-am scris cand am scos piesa, l-am botezat pe fratele tau Iulian, cand de fapt il cheama Iustin. Imi pare rau!).
In data de 23, fratele tau mi-a dat block pe facebook, fara sa imi spuna nimic si fara sa aiba vreun motiv, fara sa-l jignesc ori ceva in genul. Uite un colaj. (http://imageshack.us/f/521/iustinfacebook.png/). In aceeasi zi, cica, ai ajuns si tu in tara. Te-ai trezit la ora 17:30 si mi-ai spus ca mergi sa faci dus. Ti-am dat o ora la dispozitie, apoi ti-am dat doua mesaje. (http://imageshack.us/f/442/douamesaje23noiembrie.png/). Mesajul de pe facebook e acesta: http://imageshack.us/f/5/daweed23noiembriefacebo.png/. De nervi, am renuntat la proiect si ti-am cerut sa imi dai doar mp3-urile. Nici 10mb. Ti-am usurat tie treaba. Am facut o poza mesajului tau, direct de pe telefon. (http://imageshack.us/f/42/09042013464.jpg/). Raspunsul meu: http://imageshack.us/f/22/23noiembrie4.png/.
Ai spus ca o sa iti faci timp sa mi le trimiti. Ti-am mai dat mesaj in data de 2,3, 9, 12 si 21 decembrie, sa te intreb de instrumentale. Nu mi-ai raspuns nici macar la urarile de Sarbatori… (http://imageshack.us/f/22/craciunfericit.png/)
Ti-am mai scris pe facebook, pe mess si mi-ai raspuns de cateva ori, promitandu-mi ca o sa-mi trimiti beat-urile. Treceau alte cateva zile si te prindeam pe facebook ori la telefon si-mi spuneai ca esti foarte ocupat, ca nu ai timp sa faci nici macar dus, dar timp de distribuit poze penibile si de comentat fotografii pe facebook, aveai. Mda. Inainte de Revelion, am observat ca am primit block de la tine, fara sa imi spui nimic.
In data de 26 noiembrie si de 5 decembrie, de exemplu, mi-ai promis ca o sa imi dai beat-urile. Evident, minciuni. (http://imageshack.us/f/13/daweedmess.png/).
In fine, cred ca m-am purtat exemplar cu voi, in ciuda faptului ca am avut necazul acela in familie si am intarziat cu plata o zi, am fost punctual si m-am incadrat in timpul ulterior impus de tine pentru plata. Eu am avut o problema reala si am intarziat doar o zi cu plata, in schimb, tu ai intarziat cu mai bine de o luna. Ti-am dat n termeni pentru a-mi trimite proiectele alea. Te-am luat cu “te rog”, “multumesc anticipat” intotdeauna.
RăspundețiȘtergereDin moment ce tot insistam atat sa imi trimiti proiectele (iar deja, de la un momentdat, doar mp3-urile, ca sa ai tu timp suficient pentru tine, sa nu pierzi mai mult de 5 minute), inseamna ca NU am primit nimic. Nici pe mail, nici pe facebook, nici in offline pe mess. Nu stiu ce vrei tu acum sa demonstrezi, cum ca mi-ai trimis alea de prima oara, cand chiar tu ai recunoscut ca ai uitat VST-urile si am mesajul in care ai spus asta.
Din moment ce ai facut report la YouTube si mi-ai dat jos clipul, ce mai vrei? Tu chiar crezi ca ti-am bagat pula in gura intr-o piesa, pentru niste vizualizari? Crezi ca m-am luat de tine sau de frac-tu, fara sa am vreun motiv? Imi pare rau ca m-am legat si de restul familiei tale, dar asa e in rep. Asa fac “mc-ii”, diss oamenilor agramati, care ii provoaca. Nu sunt nicio persoana importanta si nici nu vreau sa fiu. Nu sunt ipocrit ca si tine! Trebuia sa ma cobor la un nivel de jos si sa vin dupa tine, la tine in oras? Nu, shaule, ti-am bagat niste rime pe propriul instrumental, daca tot te dai producator.
Te laudai marti ca o sa imi dai proiectul de la beat-ul pe care mi l-ai dat. Cum adica? Care beat? Nu erau trei? Nu erau doua?! Nici tu nu mai stii! Era vorba doar de doua negative, atat! “Ballad of sounds” si “Blind Man Blues”. Si ti-am spus ca nu mai vreau proiectele, vreau doar .mp3-urile. Nu inteleg de ce i-ai spus tu lui Eladio ca de fapt era vorba de 3 beat-uri, pe care cica mi le-ai dat, iar apoi i-ai dat block. Ti-am spus, in data de 23 noiembrie, ca nu mai vreau niciun alt proiect “bonus”, niciun alt beat “bonus” si nici proiectele de la cele doua beat-uri initiale, doar .mp3-urile. Si acordul ca le pot folosi. Evident, vroiam de fapt tot, dar ti-am dat posibilitatea de a-mi trimite doar .mp3-urile, ca de, tu n-ai timp!
Eu am sters filmuletul de pe YT, ca arata urat in lista de video-uri, asa gri, fara wallpaper. Multumesc pentru celebritatea celor 500 vizualizari, 20 de aprecieri si 10 comentarii. Sunt un pui de Eminem acum, datorita tie!
Sanatate!
Ok. Imi pare foarte bine ca ai tinut aceste mesaje si ai facut poze la tot ce am vorbit.
RăspundețiȘtergerePrima arhiva nu continea VST-urile dupa cum ti'am spus, de asta ti'am trimis cea de a 2a arhiva cu vst-uri stiind ca nu poti deschide proiectele fara ele.
In principiu tot ce ai aratat aici e adevarat, tot ce ai spus in piesa, le iau ca pe niste dume inflorite totusi de la adevar.
Nu vreau sa mai imi bat capul cu treaba asta prea mult, am altele de rezolvat si nu vreau sa imi ocup timpul cu chestii de genul, inutile.
Pana la urma, ce vrei de la viata mea? .. vrei ceea ce ti'am trimis inainte? ok. ti'am trimis un mesaj zilele astea. astept un telefon de la tine sa nu mai futem aiurea cacatul asta pe net.
Eladio, dupa ce vei primi confirmarea de la Bonatz ca a fost servit cum trebuie, te rog sa stergi toata povestea asta puerila.
Multumesc anticipat.
Nu mi-ai spus niciodata ca imi vei trimite doua arhive, una cu drumkit, samples, .flp etc. si una cu VST-urile. Mi-ai spus (si se vede clar in mesaj) ca ai uitat de VST-uri. Avand in vedere ca m-ai mintit ca ai vorbit cu fratele tau, m-ai tinut aproximativ o luna in stand-by ca imi vei trimite beat-urile (initial, cu tot ce-mi trebuie, dar in ACEEASI ZI, in ACEEASI ARHIVA), iar apoi, in urma insistentelor mele firesti, mi-ai dat block/ignore, nu inteleg cum mai ai inca tupeu sa te aperi si sa spui ca tot eu sunt un mincinos!
RăspundețiȘtergereNu vreau nimic de la viata ta; piesa aceasta nu vroia sa fie - in niciun caz - vreo capodopera cu care sa ma laud. Vroiam doar sa stie lumea ce fel de persoana esti. Apropo, umbla zvonuri cum ca nu as fi eu singura persoana pacalita de tine, dar am trecut cu vederea peste acestea, ca ti-as fi dat mult prea multa importanta.
Ti-am spus clar, dupa vreo doua saptamani in care ai intarziat cu negativele, ca ma simteam prost sa fiu atat de insistent si sa te caut zilnic; ti-am propus sa rezolvam asta odata, apoi nu mai vorbim niciodata. Inca mai vreau asta.
Spuneai marti ca imi vei da proiectele, in sfarsit! Spuneai alaltaieri acelasi lucru. Cu toate ca s-a intamplat ce s-a intamplat, eu am fost si sunt dispus sa remediez situatia, daca imi dai negativele promise. Nu are rost sa facem atata show monden pentru o neintelegere. Pana la urma, scopul meu e acela de a primi beat-urile, nu de a ma certa cu tine. Pacat ca, aparent, asta nu se va intampla. (http://imageshack.us/f/21/sms6aprilie.png/). Nu am primit niciun raspuns si evident - niciun beat.
Eladio, imi pare rau ca trebuie sa ne rezolvam problemele la tine pe blog, dar nu avem incotro, daWeed inca ma are la block/ignore.
Chiar sper sa rezolvam asta odata, Alex, pentru ca m-am saturat! Daca tu crezi ca eu nu am alte preocupari decat sa dau comentarii legate de un subiect fumat, te inseli! Daca tu te iei de mine si imi spui ca sunt un copil, iar actiunile mele si gandirea mea e specifica varstei, pai atunci ia demonstreaza-ne tu, tuturor, ce adult destept esti tu si cedeaza tu – rezolva problema! Imi ai mail-ul. Fa ce trebuie sa faci, daca ai obraz, ca si eu o sa fac la fel.
Noroc!