Promo: Arssură te invită la Battle Mc ( 31 August @Club B52 )

Arssura te invita la Battle Mc ( 31 August Club B52 )

După succesul primului campionat naţional de Battle MC desfăşurat în
2012, HipHopLive a continuat şi în 2013 să promoveze acest tip de
eveniment underground. Sezonul al doilea al campionatului naţional de
Battle MC a început în luna aprilie în oraşul Bucureşti, de unde s-au
calificat "debutanţii" Skit şi Dspekt, iar Shobo ( semifinalist al
ediţiei trecute ) a primit un wildcard, datorită prestaţiei bune. Treaba
a fost continuată în luna mai, în Constanţa, acolo unde Phunk B ( cel
care a făcut o figură frumoasă în finala sezonului trecut ), Ax3l MC şi
CVDAS ( ultimul primind un wildcard ) au fost cei ce-au obţinut accesul
în următoarea fază a compeţiei. Tot în luna mai, echipa HipHopLive s-a
deplasat în oraşul prahovean, Ploieşti, d-acolo de unde s-au calificat
Goro şi Chill Out. Următoarea lună, aduce şi un nou oraş: Piteşti. La
Piteşti, lucrurile au fost un pic mai complicate, câştigător fiind Seb,
dar echipa HipHopLive a acordat câte un wildcard concurenţilor Trascau
şi TZP. Ultimul oraş în care s-au desfăşurat preselecţii, a fost oraşul
Braşov. Braşovul este un oraş unde rap-ul se dezvoltă, lucru dovedit şi
de numărul participanţilor din zona respectivă: 4. Hootz şi Ultimu' MC
au fost cei ce-au obţinut calificarea direct, iar ca wildcard, au primit
Zetu şi MC Coco. Datorită prestaţiei foarte bune şi a faptului că la
ultima ediţie au fost finalişti, Faust şi Pytt ( cel care a câştigat
anul trecut ) au primit accesul direct la semifinală.

Echipa HipHopLive a restructurat organizarea de anul trecut, adăugând
această semifinală în care se vor prezenta 20 de MC, dintre care doar 12
vor accede în finala ce se va desfăşura în toamna acestui an. De
asemenea, echipa HipHopLive îşi cere scuze participanţilor din oraşele
unde nu s-au putut desfăşura preselecţii. Drept urmare, doi concurenţi
din Iaşi ( Tesla Cilum şi Verigalipsa ) au primit un wildcard, iar din
Deva, Pietonu' este cel ce-a beneficiat de acest wildcard.

Juriul acestei semifinale este alcătuit din Subsemnatu', Omu Gnom,
Arssura ( fost câştigător al concursurilor ODD ) şi Nestor (
semifinalist anul trecut şi veteran al acestui tip de eveniment ).

Vă aşteptăm la un show pe cinste, pe data de 31 august 2013 în clubul
bucureştean B52, de la ora 21:00. Preţul intrării este de 15lei.

 

 

HipHopDinRomania

Blogger din 2008. Restul nu contează. https://hiphopdinromania.blogspot.com/

Trimiteți un comentariu

Ce parere ai? Trimite un comment!

Mai nouă Mai veche