Gani - Alter ego rap @ Marpha Hip-Hop - Video Live Edition 2

baner-800x8004-360x360

Iata ca am ajuns si la cel de-al paisprezecelea live extras de pe compilatia „Marpha HIP-HOP Video Live Edition 2”, ultimul din acest an (nr: 2013). In lunile ce au trecut, v-am prezentat prestatiile unor artisti/ trupe precum Gani, Manyah, Carbon, Tonik Obiektiv, BuFu, Smokey & KREM, Ryu, Arssura, Ibra & Fu, Super ED, KaTaNa si Tzip sau Cortes. Cea care a facut deschiderea, Gani, este si cea care incheie seria live-urilor din 2013, cu piesa „Alter ego rap”, produsa de Subsemnatu, varianta originala fiind inclusa pe albumul „Rima orGanizata”.

Debutul lui Gani are loc in 2004, ca battle MC, pe scena clubului Griffins. Doi ani mai tarziu, aceasta lanseaza prima piesa, „Cuvant”, alaturi de baietii de la S.K.Dron.

 
In 2007, este invitata lui El Nino pe albumul „Blindat”, pe piesa „Festina lente”.
 
Tot in 2007, alaturi de Phossilah si Kafu, formeaza trupa Soul Brovaz, cei trei realizand piesa „Ramai adevarat”, inclusa pe volumul 2 al compilatiei „Ultimatum pentru arta”.
 
De asemenea, tot din acest an exista si piesa „Glas mut”, in colaborare cu KhaYyam210501, acesta beneficiind si de un remix.
 
In 2008, realizeaza piesele „Stil liber” si „Alta pagina” (cu Trip), o alta aparitie producandu-se pe albumul „Servicii de consultanta” al lui Leasa Dragos, colaborand cu acesta la piesa „50/ 100”.
 
Primul material Gani, E.P.-ul „Pagini de oracole”, apare in 2009, la acesta avand aport nume precum Lecart, Hip, Butch, DJ Undoo, DJ Sauce sau DJ Skid.
 
De asemenea, este invitata pe albumul lui raku, „Rezistenta”, pe piesa ce da numele materialului, pe piesa „Frunze in vant” de pe albumul „Colectie”, semnat Zhao, iar menthoru o coopteaza la realizarea piesei „Flow, fete si baieti”, piesa care exista si in varianta jam session remix.
 
In 2010, alaturi de Liry, apare pe piesa „Gangbang” de pe albumul „Contradictoriu” al lui Leasa Dragos si Rappa si pe mixtape-ul „Femcees”, cu un remix al piesei „In bratele lui Morfeu”, realizat de Mef, varianta originala fiind inregistrata in 2008.
 
Urmeaza compilatia „Marpha HIP-HOP Live Edition vol. 1”, la care contribuie cu piesa „
Multe de spus
”, „Impreuna pentru hip-hop vol. 3” (pe care este inclusa piesa lui Endogen, „De la patru”, realizata in colaborare cu Gani si Owniga) si E.P.-ul „Altfel” al lui Fratziman, pe piesa „On”.
 
Anul 2011 aduce compilatia „Un invingator, toti pentru hip-hop”, Gani fiind prezenta pe aceasta cu piesa „F”, realizata in colaborare cu Suzi.
 
Urmeaza videoclipul piesei lui EdT, „Pe primul loc”, pe care, pe langa Gani, mai este invitat si Cannon, ultima aparitie din acest an avand loc pe albumul „Gradinita” al lui Exile, pe piesa „Stimul” (disponibila pe material si in varianta remix, acesta purtand semnatura lui Omu Gnom).
 
Tot in 2011, Gani si Liry pun bazele trupei ce poarta numele celor doua.
 
Prima aparitie din 2012 si, in acelasi timp, prima piesa oficiala sub numele Gani & Liry, are loc pe volumul 3 al compilatiei „Sunete din SubSol”, cele doua participand cu piesa „Alternative”, urmata de „Una, alta”, materialul lui ILLusionist, ce contine piesa „De dragul lui”, Gani fiind invitata lui Liry.
 
Alternative”, albumul de debut Gani & Liry, este lansat in martie 2012, continand colaborari cu nume precum KREM, Cedry2k, Nwanda, Coae, Bean, Zhao, DJ Grigo si trupa in care acesta activeaza, Chronic.
 
Urmatoarea aparitie a lui Gani este pe albumul „Sus, in vale” al lui Pumn De Tarana, pe piesa „Nu ma trezi”, piesa pentru care a fost filmat si un videoclip, apoi Gani & Liry apar pe albumul celor de la R.A.S.A., „Por la arta”, pe piesa „Rechini”.
 
Tot in 2012, Gani este invitata pe piesa „Prioritati” a trupei Blanoz si pe albumul lui Flobo, „Nomenclator”, pe piesa „Nu-ti cer nimic” (alaturi de DJ Nasa).
 
De asemenea, piesele „Intrinsec” (de pe albumul „Alternative”) si „De la patru” a lui Endogen sunt incluse pe „Colaborari vol. 1” (Cedry2k), respectiv pe compilatia „Piese pierdute vol. 1” (realizata de site-ul DVRR).
 
In 2013, apare videoclipul piesei „Cum ramane?”, la scurt timp
Gani lansand primul album din cariera, „Rima orGanizata”, ce contine feat.-uri cu Liry, Suzi, ADN, Brugner, KaTaNa, DOC, DJ Dox, DJ Grigo si DJ Nasa.
 
Urmeaza mixtape-ul „Trailer” al lui DOC (pe care este inclusa strofa acestuia de pe piesa „Dupa vinul asta plec”) si videoclipul la „Alerta”, intro-ul albumului „Rima orGanizata”.
 
Ultima aparitie din 2013 are loc pe albumul „Omagiu”, semnat Reckaze, pe piesa „Declaratie de prietenie”.

Live-ul a fost inregistrat in studioul Muy Importante, de filmare si de editarea acesteia ocupandu-se Daniel Radu, unul din membrii de baza ai echipei noastre.

Compilatia „Marpha HIP HOP Video Live Edition 2” poate fi achizitionata la pretul de 50 lei + taxe postale, plasand comanda la adresa de e-mail magazin@marphahiphop.tv.

Pe langa DVD-ul cu cele 25 de videoclipuri, pachetul contine si varianta CD audio – „Marpha HIP-HOP Music To Drive-By”, mixata de DJ Dox.

 

Acestea fiind spuse, echipa Marpha HIP-HOP va ureaza un an nou fericit! Sa ne vedem/ auzim Marpha!

 

HipHopDinRomania

Blogger din 2008. Restul nu contează. https://hiphopdinromania.blogspot.com/

Trimiteți un comentariu

Ce parere ai? Trimite un comment!

Mai nouă Mai veche