Karie feat. Alex Velea şi Puya se luptă cu cel mai mare duşman al lor în piesa “N-am timp”
În
era vitezei, în care toată lumea se plânge de lipsa timpului, Karie a
făcut echipă cu Alex Velea şi Puya, cântându-ne despre una dintre cele
mai uzuale expresii, “N-am Timp”.
Colaborarea
dintre cei trei artişti nu este una întâmplătoare, după cum spune
Karie: “Puya a fost primul artist care a crezut în mine, încă din 2005.
Cu Alex am legat o prietenie în perioada în care am activat la HaHaHa
Production. Îi apreciez pe ambii foarte mult şi pentru mine chiar e o
onoare să îi am pe aceeaşi piesă”.
Mai
mult, despre noul lui single, Karie declară: “Toată lumea se vaită de
timp, dar dacă stăm bine să ne gândim, am avea timp pentru orice, mai
ales dacă l-am folosi într-un mod constructiv. E clar că pierdem mai
mult timp decât folosim. Pentru mine "N-am timp" este un răspuns pentru
tot ce nu mă face fericit sau mai bun”.
La producţia piesei “N-am timp” şi-au pus amprenta toţi trei artiştii, fiecare compunându-şi propria strofă.