Mistah
White si Loredana Cavasdan aka T.Y.A. lanseaza videoclipul piesei
'Trubadur', luni 20 ianuarie 2020, pe canalul oficial de Youtube
@MistahWhiteOfficial.
'Trubadur' este o piesa
R&B inspirationala ce transmite mesajul schimbarii si libertatii,
sustinand ca "in viata suntem calatori".
Single-ul
extras de pe EP-ul 'Clujstoned Town' este disponibil pe toate
platformele digitale de streaming si este prima colaborare a celor doi
artisti, filmarile fiind facute in Spania, Portugalia si Romania in
2019, de montaj ocupandu-se Sergiu Negrea (@pixelninjavisuals).
Lansarea
videoclipului marcheaza si aniversarea primului an de relatie a
Loredanei si a lui Mistah White, acestia cunoscandu-se in ianuarie 2019
in Polonia, in timpul filmarilor pentru emisiunea 'Canta acum cu mine'
de la ProTV. De atunci, cei doi indragostiti compun muzica si
concerteaza impreuna, fiind tot timpul pe drumuri, in special intre Cluj
si Bucuresti.
'Ma bucur cand reusesc sa arat lumii ce port in suflet, iar
aceasta
productie ma inspira si ma obliga sa raman la fel de sincer cu mine si
cu voi. Loredana este o adevarata muza pentru mine si ii multumesc
pentru toata muzica si iubirea', marturiseste Mistah White.
Poliglotul
Mistah White este un calator si un personaj atipic, avand multi ani de
experienta ca 'busker' (trubadur) prin lume. Acesta s-a remarcat in
cadrul emisiunii 'Romanii au talent' prin stilul sau neconventional si
prezenta de scena plina de energie, fiind invitat sa faca parte din
juriul show-ului 'Canta acum cu mine'. Pe langa colaborarile cu artisti
autohtoni precum Krem, DJ Wicked, Kaira, Narcotic Sound, Megga Dillah,
Sorin Robert si altii, globetrotter-ul clujean a publicat un volum de
poezii si a obtinut o diploma de master in filosofie, fiind implicat
activ in dezvoltarea programelor de sustinere a scenei locale de
muzica.
'2019 a fost un an nebun, plin de
bucurii si reusite, iar 2020 vine sa confirme ca viata e un film, e
muzica si dragoste' declara T.Y.A.
T.Y.A. este
un proiect muzical dezvoltat de Loredana Cavasdan, artist si songwriter
in echipa DeMoga Music Publishing. Pe langa cariera de artist si
songwriter, care i-a adus colaborari de succes cu artisti precum Andra,
Ruby, Shift, Liviu Teodorescu, What's Up si altii, T.Y.A. s-a remarcat
si prin rolul de co-antrenor in echipa lui Marius Moga la Vocea
Romaniei, precum si prin rolul de jurat in show-ul 'Canta acum cu mine'.