La "judecata" de la "Audiență națională"
Cei trei BUG Mafia au intrat rebeli și au ieșit vedete
Aparent programarea subictului "Fenomenul BUG Mafia" la emisiunea "Audiență națională" avea drept scop punerea "la zid" a celor trei băieți din Pantelimon. Și, ca pe vremuri, la gazeta de perete, urma să se dea verdictul: "Așa NU!".
Dar n-a fost să fie așa datorită moderatorului Mihai Tatulici (aflat într-o dispoziție "pozitivă") și a celorlați participanți. Reprezentanții autorităților au fost ministrul tineretului și sportului, Crin Antonescu, și colonelul Mircea Bot, adjunct al șefului Poliției Capitalei. Sincer și deschis, Crin Antonescu a recunoscut ca nu este un amator de hip-hop, dar este conștient că BUG Mafia este un fenomen, le respectă punctul de vedere și le dorește succes în continuare. Colonelul Mircea Bot le-a atras atenția celor trei că unele versuri ale textelor sînt la limita legii. În urma unor sesizări,a trimis mai multe adrese, inclusiv la Academia Română, pentru a se documenta cu privire la noțiunea de "obscen". Dar nu s-a întâmplat nimic, adresele lui au fost plimbate de colo-colo și totul a rămas în "coadă de pește". O intervenție pitorească a avut-o cunoscutul jazzman Johnny Răducanu care a fost mai preocupat de pantalonii baieților de la BUG Mafia decît de analiza fenomenului. Horia Moculescu și-a amintit cum era și el rebel, în alte timpuri, cînd interpreta doar cîntece românești, atunci cînd ar fi trebuit să cînte, în primul rînd, melodii din muzica sovietică și a celorlalte țări "vecine și prietene". Vali Sterian nu se simte deloc deranjat de versurile celor trei, recunoscînd că și lui i se întâmplă "să o bage și să o scoată", la intersecții, în cutia de viteze, bineînțeles. Holograful Dan Bittman n-a avut timp să-și finalizeze o dispută cu Mihai Tatulici, Nelu Dumitrecu de la Iris și-a adus aminte cum grupul a fost interzis de UTC pe la începutul anilor '80, talismanul Alin Oprea s-a arătat interesat de cît au câștigat pînă acum cei trei "mafioți", Dorian Ciubuc a declarat că băieții au dreptul să se exprime cum vor ei, Dan Popi a explicat că face tot ce ține de el pentru ca oamenii să fie avertizați (atunci când cumpără muzica BUG Mafia) pentru ca să nu se considere, ulterior, ofensați.
Una peste alta, în urma unui real exercițiu de democrație, desfășurat în fața unei "audiențe anționale", cei trei de la BUG Mafia Mr Juice, Uzzy și Caddy au ieșit din emisiune mai vedete decît intraseră.
Alex Revenco