Sursa poză: cel mai probabil Cătălin Dumitrescu
Da Hood Justice a luat această primăvară cît se pate de serios. După show-ul de "încălzire" susținut la "Reanimare 101", unde toată lumea și-a dat seama că Da Hoozii sînt în mare formă, urmează detalii administrative. Urban Records este noul label independent și 100% legal al Da Hood Justice. Sub Zero este șeful operațiunilor, secondat de un bun prieten al trupei, Luca. Investiții de mii de para și gînduri serios legate de destuparea urechilor românești. Primul pas al companiei este "Proiectul verde", un mixtape semnat Sub Zero pe care apare "toată artileria grea a hip-hop-ului românesc". De ce tocmai "verde"? "Pentru că se relansează Mișcarea! Am hotărît că anul acesta se va mînca hip-hop pe pîine și avem de gînd să ne ținem de promisiune". Și, dacă mai aveți dubii, iată o parte dintre teroriștii iubitor de plante și natură vie, care vă vor delecta pe mixtape: Paraziții, Vexxatu Vexx, Deceneu, K-gulă, Săgeată, Romichete, Da Hood, Dream Team, Brigada Rimă Grea (cu Brugner), Gnom (Raparta) cu un freestyle "controversat", C.T.C., Armada, Pirats Klan. Toți la Urban Records, gata să vă arate muzică hip-hop corectă, fără compromisiuni, și cu multă, multă caterincă. CD-ul interactiv va apărea în luna mai și va conține prezentări ale trupelor, link-uri către site-urile acestora, plus primul clip ce va promova în ochii țării toată povestea, "Urban Records Allstars", clip în care vor apărea Vexx, Da Hood, Paraziții, Deceneu și K-gulă. În paralel, squad-ul Da Hood se pregătește pentru noul maxi-single al trupei programat tot pentru luna mai. Atențiune, situația devine VERDEEE!