B.U.G. Mafia înseamnă Dragoș "Daddy Caddy" VLAD, Vlad "Mr. Juice" IRIMIA, Alin "Uzzi" DEMETER și, mai nou, Mariu "Dj Trife" STAN. Sunt favoriții majorității adolescenților din România, ce petrec acum ca-n Pantelimon. Însă nu toți știu povestea lor...
- După primul album, "MAFIA", ce cuprindea numai piese dure, cum ați ajuns la stilul "mai dulce" de pe cel de-al doilea album, "Înc-o zi, înc-o poveste"?
Cu primul album nu cred c-am fi reușit să ieșim foarte mult în afara Bucureștiului. Atunci ne-am gândit să compunem piese comerciale. Astfel s-a ajuns la "Pantelimonul petrece", și apoi, de pe-al treilea album, "Născut și crescut în Pantelimon", la "Până când moartea ne va despărți".
- De unde vă inspirați pentru a compune versurile pieselor? Sunt unele în care vă identificați?
Nu ne recunoaștem în toate, căci nu toate lucrurile ni s-au întâmplat numai nouă. Viața din cartierele mărginașe ale Bucureștiului și a noastră ne inspiră, o punem pe versuri și-o spunem la toată lumea.
- Ce s-a întâmplat la Turnu-Severin?
A început concertul. Peste puțin timp ni s-a spus sunt aproximativ douăzeci de polițiști în sală, îmbrăcați în civil, cu o cameră de luat vederi. Cum ni se spusese dinainte că ar trebui să cântăm fără obscenități, am cântat ca de obicei. La sfârșit, aceștia au venit însoțiți de alți douăzeci, dar în uniformă. Ne-au luat pe noi și pe patronul discotecii, ne-au pus să dăm declarații, în care să specificăm ce cuvinte am folosit. Am stat cam vreo nouă ore la Poliție și la Procuratură, după care au spus că ne cheamă în instanță pentru ultraj contra bunelor moravuri, instigare la consum de droguri și la sex oral, tulburarea liniștii publice. Până acum nu s-a întâmplat asta, deci credem că s-a clasat cazul.
- Fără versuri obscene credeți că B.U.G. MAFIA ar mai avea succes?
Dacă s-a întâmpla așa ceva, ne-am schimba numele și-am lua-o de la început.
- Cum s-ar caracteriza comportamentul vostru pe scenă și de unde ura împotriva oamenilor în uniformă?
Ca la orice rap-eri. Cu gesturi, care arată câte ceva, sau dezbrăcări. Adică să rămânem în șorturi. Cât despre băieții în uniformă credem că orice băiat de stradă, ce a crescut într-un cartier ca Pantelimon, știe de unde și de ce...
Până veți afla voi de unde și de ce, pot să vă anunț că primul maxi-single din România ce poartă semnătura B.U.G MAFIA, "Hoteluri", a apărut pe piața muzicală și se bucură de un real succes. Cei care deja l-au cumpărat au aflat acum ce fac "Mafioții" în hoteluri; celor ce nu s-au îmbulzit să-și procure această casetă nu le rămâne decât să ridice "mâinile-n aer și să strige-n cor / Pantelimon, Pan-te-li-mon!"
Dragoș SPERIATU
