Codu' Penal "În familie, pentru bani" (Articol în revista FaN HITS & POSTERS din anul 2003)

 

Cine nu a auzit de Codu' Penal? Unii chiar încep să tremure când aud de acesta... Totuși, în cazul de față, deși va fi vorba despre Codu' Penal, stați liniștiți, pentru că în atenția noastră va fi trupa hip hop cu acest nume, formată din Cabron și Shobi.

Dacă Shobi nu vă este atât de cunoscut, pe cel de-al doilea component, Cabron, îl știți cu siguranță din piesa celor de la "La Familia" - Zi de Zi, care l-a și lansat: a fost și mai apreciat după ce i-a compus lui Nico piesa "Nu pot să mai suport". Întâlnirea cu Don Baxter l-a ajutat pe Cabron să-i cunoască pe cei din La Familia și astfel, împreună cu un tovarăș de-al său (Shobi), a părăsit Ploieștiul, orașul său de baștină. O dată ajunși în Capitală, unde hip hop-ul câștigă adepți pe zi ce trece, cei doi s-au făcut repede cunoscuți, însă individual, prea puțini fiind cei care știu că ei sunt componenții trupei Codu' Penal.

Cei doi recunosc faptul că, atât pentru ei, cât și pentru celelalte trupe hip hop, B.U.G. Mafia și Paraziții le sunt rivali redutabili, care fac cinste hip hop-ului românesc, motiv pentru care îi respectă. Băieții de la Codu' Penal sunt convinși că, încă din 1998, genul acesta de muzică a evoluat foarte mult în România. Cabron însă nu crede că există, la ora actuală, în țara noastră, o industrie muzicală bine pusă la punct. Dispariția pirateriei și înmulțirea producătorilor de muzică rapp, ar fi, în opinia lui, singurele șanse ca industria muzicii hip hop să meargă spre mai bine.

Chiar dacă au avut multe concerte "asortate" cu șampanie, whisky, în care "show-ul" era cuvânt de ordine, cei de la Codu' Penal nu au încă un produs discografic pe piață. Dar acum sunt pe cale să îndrepte acest lucru, căci, timp de o lună, vor fi de găsit doar în studio. "În familie, pentru bani" va fi numele primului album Codu' Penal și el va apărea la jumătatea lunii octombrie. Cei doi nu vor să dezvăluie prea multe informații despre produs, însă Cabron a precizat că albumul va cuprinde 19 piese, va fi lucrat cu Puya de la La Familia și cu Don Baxter, și că va fi o reală supriză pentru fanii hip hop-ului.

 

Info album pe #hiphopdinromania: https://hiphopdinromania.blogspot.com/2010/09/codu-penal-in-familie-pentru-bani-2003.html 

HipHopDinRomania

Blogger din 2008. Restul nu contează. https://hiphopdinromania.blogspot.com/

Trimiteți un comentariu

Ce parere ai? Trimite un comment!

Mai nouă Mai veche