Prima oara am auzit Cocalari comunitari acasa la un prieten care isi schimba preferintele muzicale si stilul vestimentar o data cu "valurile" modei. Pe atunci era cool printre liceeni sa fii impotriva asa-zisilor cocalari, cu par gelat, tricou roz si profil glamour de hi5 asa ca piesa citata mai sus, produsa de Cumicu si Kryp a avut toate sansele sa prinda la un public care nu este neaparat format din ascultatori avansati de hiphop. O schema de marketing (voluntara sau involuntara) care a prins la un public generalist si care l-a adus pe artistul ardelean intr-o zona periferica pe harta hip-hop-ului autohton din mintea mea.
Apoi am avut sansa sa-l urmaresc la Summer Jam 09 cand Cumicu a prestat in fata unui public numeros si a isterizat masa de oameni prezenta (mai ales pe un tip imbracat in tricou roz si cu parul dat cu gel) in a doua seara de festival. O prestatie reusita, nici senzationala dar nici dezamagitoare, demna de ceea ce reprezinta Cumicu dupa 3 albume lansate: un artist hip-hop mediu care isi face treaba cu constiinciozitate. Trebuie sa recunoastem ca avem nevoie si de o clasa de mijloc in hip-hop-ul romanesc, sa putem vedea cu mai multa ingaduinta (usurinta) diferenta dintre artistii geniali si mediocrii desavarsiti care incarca teancuri de fituici digitale pe serverele de stocat informatii online.
Un nenorocit a fost lansat in luna februarie a anului 2010, insumeaza 23 de track-uri produse la un inalt standard calitativ de nume (in afara de productiile Cumicu) precum Bufu, Cruxfader, I-gura & Seb, Rappy, Dj Twist, Fanas, Dj Undoo, Keri.
Ideea ce sta in spatele intregului album este prezentata pe Intrare, un skit in care Nichita Stanescu vorbeste despre propria conceptie asupra a ceea ce sunt oamenii. Memoria joaca un rol esential in procesul de reprezentare a constiintei de sine, amintirile fiind cele care ne definesc pe noi ca oameni. Astfel, Cumicu isi aminteste ca este Un nenorocit care, asa cum a obisnuit si pe albumele precedente, respinge cu tarie anumite valori pe care el le atribuie celorlalti, "majoritatii detestabile" si "Superstarurilor": "Anticalofil, antistres, totodata/ Anti comportament de club cu apa plata/ Anticomercial, antisuperficial", "Un fel de cocalar ca habar n-ai ce-i rapul dar te-ai apucat si tu sa fii pe val".
Cele mai bune piese de pe album sunt reprezentate tot prin temele care l-au "consacrat" pe artistul clujean. Nemultumirile fata de viata in Romania marginala, acuzele asupra clasei politice si din nou falsitatea artistica sunt teme refulate cinic pe piese precum Liber ("In ghetouri sirene si ecouri/ Curve, bagabonti, traficanti pusi pe shtouri" "Romania, No man’s land, cacealma la basma ca prostia e in trend"), Mi-e jena ("Mie jena ca sunt numiti artisti unii/ Ca pun lovelele pe masa") sau piesa ce aduce putin aminte de stilul laconic tipic Wu-Tang - „Mii de ganduri” ("Shtoarfe cu harfe mi-au zis am sa te cumpar/ Doar in cazul in care ti-o dau craci si umar").
Cumicu omagiaza "scoala veche de rap" si valorile acesteia pe piesa livrata liric in limba engleza - Ghetto tehnica, o piesa in colaborare cu George D si Dj Twist, subscriindu-se astfel unui intreg curent tributar old school-ului care a luat amploare in ultimii ani in subcultura hiphop din lumea intreaga. Preferinta pentru trecut manifestata pe Ghetto tehnica se materializeaza pe singura piesa realizata in colaborare cu un "monstru sacru" al hiphop-ului romanesc de altadata - Din placere, cu un Rimaru deosebit de tehnic care inca nu si-a epuizat toate izovarele lirice ("Tot am avataruri mai multe ca Pandora/ Si planuri sa le survolez in cap cat Aurora") si un Cumicu a carui arta poetica si constanta lirica sunt motivate de pasiune("Din placere/ Ca inima ne-o cere/ N-o sa plecam fara sa spunem la revedere") si hranite cu realitate ("E doar o parte din peisajul meu/ Unde intri in magazin cu plasa goala si iesi fara portmoneu/ Eu am invatat sa respir/ Sa memorez si sa le insir").
Un nenorocit este un album care nu iese din tiparele conceptuale trasate deja pe albumele anterioare ale lui Cumicu. In mare, temele abordate de artistul clujean sunt deja "traditionalele" pozitii "anti-majoritate" care starnesc simpatie sau antipatie (acest lucru se poate verifica pe forumuri) din partea ascultatorilor de tot felul. Poate ca tocmai acest lucru, pe langa moda, i-a asigurat "audienta" si din partea unui public non-hiphop, gata sa se ralieze la idei curajoase si protestatare. Nu putem spune ca artistul are sa nu dreptate in optiunile sale valorice dar putem sa il apreciem pe Cumicu pentru un lucru simplu care se atinge greu in hip hop-ul independent - succesul la public.
Articol copiat de pe http://www.4elemente.ro/recenzii/cumicu-un-nenorocit-192.html