Trebuie sa marturisesc ca la aflarea numelui albumului lui Ombladon si vederea afisului promotional, am ramas oarecum circumspect. Cheloo dovedise prin solo-ul sau ca e unul dintre cei mai tehnici MC la ora actuala. Din partea lui Ombladon însa, ma asteptam la orice. Afisul promitea ceva cât se poate de serios, înfatisându-l în fata unui lan de lumânari aprinse, cu mâinile împreunate în semn de rugaciune. Comparând aceasta imagine cu cea a lui Cheloo, care a tinut sa apara pe cover cu jointul între dinti, se prefigurau doua concepte aflate la poluri opuse...
Primul track, intitulat sugestiv Prima gura de aer, nu semnaleaza nici pe departe prezenta vocala a lui Ombladon, acesta preferând sa se joace cu diverse sample-uri (inspirate probabil din coloana sonora a jocurilor de PC) pentru a crea atmosfera prielnica deschiderii cavoului. Urmeaza Intro-ul punctat de un sample de vioara jucaus si hazliu, moment folosit de Ombladon pentru a ne introduce în atmosfera albumului si pentru a-l defini. MC-ul nu urmareste o singura idee în cadrul piesei, dupa cum chiar el afirma într-un interviu: "N-avem nici teme clar conturate, ne distram când facem texte" si dupa cum ne spune si versul: "Pun cap la cap idei tâmpite care-mi trec prin minte". Asadar, avem de a face cu un album pe care Ombladon se dezlantuie sarind de la o idee la alta, lansând atacuri acide asupra multor "persoane suspecte ce se vor perfecte", facând caterinca si împartasindu-ne din umorul sau negru. Continuam cu N-am plecat, adica replica artistului la piese de genul "Ne-am întors" si totodata ceva ce s-ar putea numi autoportretul sau liric. Dupa cum putem observa, Ombladon prefera sa alterneze instrumentalele antrenante si dinamice cu cele liniare si monotone, toate presarate cu momente publicitare marcate de acelasi umor negru.
Al patrulea cut, cel care da titlul albumului, reuneste destinatarii condoleantelor: pseudo-hip-hoperii, manelistii, CNA-ul, parlamentarii... împotriva carora Ombladon se manifesta cu o reala mânie. Mi-a atras atentia în mod deosebit Comunicat, piesa ce contine samplaje din înregistrari facute la revolutia din 1989, pe care Freaka le-a scratch-uit, reusind pe final sa aiba o interventie remarcabila. Având la baza un fond social, textul reuseste sa prezinte contabilitatea sentimentelor si emotiilor pe care le-au trait românii în ultimii 15 ani.
Probleme personale îl introduce pe Spike. Un MC descoperit în urma actiunii "Instrumentalul", ce nu m-a impresionat, prestatia lui fiind una mediocra. Poate cu un negativ mai dinamic si cu alte teme abordate în versuri ar fi facut o alta impresie.
Bitza, Freaka si Ombladon dedica si ei o piesa personajului Pilif, numit acum Vecinul lui Cheloo. Cei trei o scot la capat cu succes... Freaka suna binisor iar Bitza puncteaza un refren în engleza, care ar trebui sa faca deliciul publicului la concerte.
Dupa asaltul asupra sarmanului Pilif, Ombladon devine sentimental, dar nu e un tipic sentimentalism lacrimogen, ci unul asortat cu fapte din realitatea vietii de zi cu zi. Printre cele mai mari reusite ale albumului, Daca pozele-ar vorbi ne dezvaluie astfel o noua fata a MC-ului, una cu care ne vom mai întâlni pe parcurs...
Fruntile se mai descretesc odata cu intrarea în clasa a profesorului Ombladon, care preda Lectii particulare noii generatii nepregatite sa ia viata în piept. Sfaturile sale vizeaza atât relatia conjugala, cât si posibilele ocupatii ale baieteilor si fetitelor aflati acum la vârsta pubertatii... Zâmbetul se transforma în hohot la aparitia primului Moment publicitar - tigarile "Deces" sunt probabil foarte populare între cei aflati pe alte tarâmuri. Problemele conjugale sunt rezolvate apoi alaturi de Cheloo pe Minte-ma într-o maniera cu puternice accente sadice. Inspirata probabil din stirile de la ora 5, piesa desi are un ritm sustinut, nu e genul pe care sa o fredonezi atunci când iesi cu prietena în oras...
Noi vs ei este la prima vedere atacul dat de Ombladon si Uzzi asupra jurnalistilor de scandal si în special presei "care atât cât se baga/ demonstreaza clar c-are-o idee vaga", risipind astfel orice suspiciune privitor la conflictul dintre reprezentantii celor doua trupe. Totusi intre cei doi se simt clare diferente de mentalitate si atitudine, ramânand la latitudinea ascultatorului sa decida daca prefera un MC care afirma: "Îmi creste adrelina când sunt pe beat în misiune/ Hip-hop-ul înseamna viata, viata reala, nu fictiune" sau unul care se lauda cu "Peste tot unde ma duc/ beau si fut!"
Cel de-al doilea moment publicitar va aduce numaidecât un nou zâmbet pe fete, întrucât promoveaza senzatia cimitirului din aceasta vara: berea "Cavou". Skit-ul face trecerea catre Confidential, prilej pentru Ombladon sa lamureasca anumite zvonuri si bârfe lansate probabil de aceiasi jurnalisti sanctionati anterior. Alaturi de Bitza din nou pe refren, MC-ul îsi prezinta în mare povestea vietii, confirmând în prima parte si infirmând în a doua faptele ce au facut probabil subiectul multor discutii... Dar sentimentele îl napadesc din nou si în rezultat, Nici o lacrima poseda o puternica încarcatura emotionala. Genul de piesa pe care un adolescent ar putea-o propune spre auditie parintilor, în încercarea de a le explica ca Hip-hop-ul nu încurajeaza violenta si razboiul, dimpotriva...
Lovitura decisiva targetului amintit pe Condoleante este aplicata alaturi de DJ Dox pe al 16-lea track: Când va umplem de flegme. Una dintre piesele de rezistenta ale albumului, refrenul fiind adresat în special acelei parti dintre asa-zisii hip-hop-eri de la noi: "Niste copii infatuati care si-au cumparat blugi cu 5 numere mai mari ca sa fie ca aia din videoclipuri". (DJ Dox)
Piesa care promoveaza acest album si la care s-a filmat videoclip este realizata alaturi de un alt invitat de calibru, Raku, care împreuna cu Ombladon deruleaza statistica situatiei sociale a românilor ce trebuiau sa fie Egali din nastere. Un ultim respiro pe final îl avem în cadrul monologului Celebritate, skitul avâdu-i în vizor pe cei care vor sa parvina prin intermediul muzicii.
Albumul se încheie cu o piesa reprezentativa pentru titlul Condoleante. Metode clasice de sinucidere scoate la rampa un MC de valoare al unei trupe despre care de mult nu s-a mai auzit nimic. Este de vorba de Carbon din Pirats Klan.
Per ansamblu, materialul este unul reusit, minusurile fiind reprezentate de o anumita lipsa de coerenta în abordarea unor idei, mai ales în piesele de început. Personal, cred ca a doua jumatate a albumului este mult mai reusita si ca s-ar fi putut opta pentru eliminarea anumitor piese ce apar în prima parte. În prinvinta colaborarilor, nu putem spune daca abundenta lor este pozitiva sau negativa. Totusi, din cauza prea multor invitati, se poate ajunge de la un LP solo la realizarea unei compilatii de genul "Ombladon & Friends". Oricum, numele ce apar aici, cu mici exceptii, nu fac decât sa ridice calitatea albumului. Negativele sunt din ce în ce mai bine realizate, putându-se auzi interventiile multor instrumente de percutie. Binevenite sunt si inserturile din filme sau din diverse înregistrari. Trecerile de la un cadru liniar la unul dinamic sunt efectuate cu ajutorul skit-urilor foarte bine asezate si care totodata descretesc fruntile amatorilor de umor.
Întrebarea de care ne lovim pe final este una care a planat înca de pe când Parazitii au luat hotarârea de a lansa albume solo: Cine e mai bun ca MC - Cheloo sau Ombladon? Cred ca doar un battle între cei doi ne-ar putea raspunde. Cine stie, poate vom avea parte de asa ceva pe noul lor album colectiv...
Alegerea recenzentului:
Nici o lacrima
Egali din nastere
Articol preluat de pe http://www.4elemente.ro/recenzii/ombladon-condoleante-58.html
Info album pe #hiphopdinromania https://hiphopdinromania.blogspot.com/2010/06/ombladon-condoleante-2004.html