Rap Attack (1995)

rap attack

SURSA: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=626918667373910&set=a.150176748381440.35668.100001673481588&type=1&theater

"La începuturile anilor '90, exista o mare dorinţă de nou, de afirmare a trupelor de băieţi care, inspiraţi de muzica din America, începeau sa compună în stil propriu muzică "de cartier", cu texte meşteşugite, inspirate din viaţa de zi cu zi, din luptele pentru supravieţuire şi afirmare într-o societate care nu prea îi lua în seamă la acea vreme. Totul era la început atunci. Posturile de radio private abia începuseră să apară, cele de televiziune de asemenea, marile case de discuri încă nu erau reprezentate pe piaţa românească, legea dreptului de autor încă nu apăruse la noi - abia în 1995 a intrat în forţă în viaţa muzicală a românilor.
Adi "DJ Adi N." Niculescu, fan înfocat al muzicii rap, promotor al acestui gen muzical, realizatorul unei pagini de profil în revista "Salut!", a unei emisiuni dedicate acestui gen muzical la Uni Fan Radio (devenit Uni Plus Radio) (
http://ro.wikipedia.org/wiki/Uni-Fun_Radio
), ulterior editor/ realizator/ producător al revistei "Remix" (primul număr a apărut cu numele "Mix"), a sprijinit şi a promovat la vremea respectivă formatiile de rap care apăreau.
I-a întâlnit pe rapperi, le-a ascultat casetele demo, i-a ajutat să apară în emisiunile de la radio, i-a ajutat să scoată primele casete cu muzică proprie, le-a organizat chiar şi câteva concerte.
Acestea, cunoscute sub denumirea generică de RAP ATTACK, au avut loc în Bucuresti în anii '94-'95 şi s-au desfăşurat la Teatrul Ion Creangă din Piata Amzei şi la Cinematograful Gloria, vis-a-vis de parcul IOR.
Primele două concerte au fost organizate cu concursul celor de la B.U.G. Mafia, R.A.C.L.A., Paraziţii si mulţi alţii. Băietii au venit cu negativele, echipa care se ocupa de sonorizare şi-a făcut datoria şi, astfel, concertele s-au desfăşurat în bune condiţii, fără complicaţii majore, având în vedere că nu se facuseră multe repetiţii înainte de concerte.
La concertul organizat la cinematograful Gloria au fost invitate alte trupe noi, ceea ce a creat o atmosferă foarte tensionată între liderii genului (care nu fuseseră invitaţi să cânte pe scenă) şi noii veniţi, care erau ameninţaţi din toate părţile. Organizatorii au fost nevoiţi să apeleze la o maşină a poliţiei la sfârşitul acestui concert, pentru a asigura securitatea
trupelor care participaseră la concert.
Concertele organizate în acei ani s-au bucurat de aprecierea publicului tânăr, au fost mediatizate cu afişe, fluturaşi, concursuri cu premii organizate la radio şi în revista Remix. Erau începuturile hip-hop-ului în România, care ulterior s-a dezvoltat, unele dintre formaţiile de atunci continuând şi astăzi să producă şi să comercializeze muzică pe piaţa românească, sa lanseze CD-uri, videoclipuri, să reprezinte acest gen muzical la noi."

HipHopDinRomania

Blogger din 2008. Restul nu contează. https://hiphopdinromania.blogspot.com/

Trimiteți un comentariu

Ce parere ai? Trimite un comment!

Mai nouă Mai veche