#1000deCuvinte: Hip-Hop-ul românesc e un mediu toxic!

Hip-Hop-ul (nu doar cel românesc) mereu a fost în parte și un mediu toxic. La „casele mai mari” se numește beef. Adică 2 rapperi (sau mai mulți) care „nu se halesc” au chef de o fripturică (beef). Deseori se întâmpla să fie făcute anume, regizate pentru a atrage atenția publicului, fiind dovedit științific faptul că scandalul și bârfa atrage pulimea.

Casele de discuri vor bani, artiștii vor bani, fanii deseori vor doar să se bage în seamă. Un mediu toxic care ne implică pe toți.

Am pățit deseori să nu promovez un artist doar pentru că sunt certat cu cel cu care a colaborat. Mediu toxic.

Am pățit să nu îmi mai placă un artist doar pentru că după ce am schimbat 2 cuvinte cu omul din spatele artistului mi-am schimbat părerea despre el. Mediu toxic.

Cu siguranță mulți au făcut cu mine la fel. Nu îmi place de Eladio deci evit blogul, îi evit articolele, îi evit postările. E normal. Mediul toxic din hip-hop e ceva normal și cum am spus ne implică pe toți.

Încă de pe vremea primelor casete de rap, veteranii noștri se certau. Cu toții știm de cearta dintre R.A.C.L.A. sau Pirats Klan și La Familia. Deja de pe atunci eram obișnuiți să alegem o tabără. Apoi fani B.U.G. Mafia și La Familia au ales încă o tabără, iar unii au fost din prima zi cu La Familia. Din nou, e normal, mediul e toxic.

A fost o altă perioadă în care rapul nu se vindea, numărul de fani era fixat pe la 3000 în realitate și câteva milioane în mediul virtual. Cei ce își duceau pâinea acasă erau mulțumiți. Apoi au intrat în hip-hop GSP și Adevărul, o mulțime de artiști alegând partea total opusă rapului pentru atenție, pentru a-și lărgi publicul. Aparent mulți din ei nu au reușit decât să îl piardă văzând situația actuală. E greu de înțeles de ce ai avea probleme cu cineva care vrea să se facă auzit și prin alte surse decât cele tradiționale nișei.

Artiștii mari au încercat să își facă veșnicele bisericuțe, dar doar șefii au reușit să supraviețuiască. BUG Mafia a făcut Casa. Luchian nu a scos vreun album, XXL și 10 Grei practic nu mai există ca duo, M&G la fel și la fel toți cei care au apărut pe compilație. Rezistă eroic la Casa BUG Mafia. La fel a pățit și JerryCo. Dacă ne îndreptăm atenția înspre 20 CM, treaba e și mai toxică, după ce Spike și Guess Who au plecat de acolo știm cu toții ce s-a întâmplat, ultimele piese cu dedicații fiind destul de proaspete. Nimeni Altu’ a trebuit să își lanseze albumele fără sprijinul 20 CM.

Și deși băieții plecați de la 20 CM și Casa au format Okapi, au fost câțiva care mi-au scris că au fost invitați să lucreze cu ei, dar mediul și privirile celor care erau deja acolo erau ca ale câinilor cărora încerci să le iei osul. Nu spun că ar fi așa deoarece nu am fost prezent, dar dacă e, dovedește din nou mediul toxic.

Și eu la început am încercat să mă fac auzit și când m-am făcut auzit, în timp ce unele site-uri m-au invitat să scriu pentru ele (UZR, HHK etc), unii care scriau deja pentru acele site-uri se simțeau amenințați. Pentru ce? Se făcea totul gratis! Nu am reușit sa înțeleg motivul acelor „nu e nevoie de un alt site, suntem deja prea mulți”. Dar mediul e toxic. Chiar și eu după discuția cu fondatorul unui site cu nume de oaie am aflat că pagina site-ului a devenit o pagină de „sape premium”. M-am bucurat oarecum, e în sânge aparent să ne comportăm așa. Probabil alții la rândul lor așteaptă să dispară hiphopdinromânia. Și eu la rândul meu am ajutat (deși nu am avut niciodată nevoie și peste un deceniu de blog dovedește asta) unii oameni să aibă o voce, să le rămână cuvintele lor undeva.  Dar deși totul a decurs normal și cu respect, niciunul din ei nu se înghesuie să dea un share site-ului, măcar o dată la 1 an, de like-uri nu mai vorbim. Nu că like-urile mi-ar aduce bani. Unii preferă like-urile la pagină și postări, alții vizitatorii. Nu îmi vine în minte niciun site de hip-hop din România să fi făcut performanțe demne de lăsat în istoria culturii. Unii au fost bazați, colaborau cu nume mari, alții erau nume mari și încercau să facă ceva unic pentru România (vezi revista), alții au avut emisiuni la TV, dar din punctul meu de vedere nimeni nu a reușit să facă ceva demn de menționat când hip-hop-ul românesc o să împlinească 40 de ani. Iar la asta putem adăuga micile certuri, videoclipurile eliminate, interviurile anulate și alte zeci sau chiar sute de exemple ale altor oameni care se plâng de ceea ce reprezintă rapul românesc. E ok ca cei care pot să mănânce de pe urma lui să o facă. E ok ca cei care deși nu au talent, să mănânce și ei, dar nu e ok să rămână un gen care să intre la radio doar când veteranii se prezintă la porțile lor și deși am auzit și alți artiști la unele radiouri, acel „unele” o să îmi sâcâie mereu cheful de a vedea un rap de calitate, plin de colaborări internaționale bune, plin de piese la radio și tv, făcut după bunul plac și nu după cum dirijează „șeful” și mai ales cuvântul care cândva deosebea hip-hop-ul de orice altceva: UNITATE.

Știu că mulți sunt de o altă părere, o discuție de genul am mai avut-o și în trecut, deși unii din ei au fost primii care s-au plâns când pandemia a mâncat a 2-a lună de salariu. E bine să gândim diferit, dar nu e bine să negăm faptele și evidența. Nici nu prea mai avem rapperi talentați, la fel ca în fotbal vorbim de aceleași personaje și alea câteva noi care între timp au un deceniu de carieră. Dar timpul ne dă răspunsurile.