Din multele lucruri tipice românești pe care le urăsc, sintagma ‘’x de România’’ e pe locul 1. Și înainte ca patrioții și naționaliștii care nu cunosc definițiile acestor cuvinte să îmi sară în cap, o să explic. Prima oară am întâlnit termenul ăsta asociat cu Hagi. Denumit Maradona din Carpați. Pe când turcii îl denumeau regele, Hagi fiind unul și fiind o legendă ai noștri după mondialul din 1990 l-au numit Maradona din Carpați, iar pe Gavril Pele Balint era Pele al nostru. Măcar pe el îl cheamă Pele. Nimeni în lume nu își va numi un talent național Maradona de America, Italia, Germania, darămite Hagi de America. Ar trebui să încetăm cu mizeriile astea, dar deja e prea târziu pentru că majoritatea și la muncă se vor rușina cu ce mănâncă acasă, iar dacă vreun străin îi vede, vor încerca mereu să găsească un sinonim în limba băștinașului.
Bineînțeles că hip-hop-ul (din fericire doar prin presă și printre necunoscători) nu s-a lăsat mai prejos și orice puțoi e Eminem de România. Nu am înțeles niciodată de ce, pentru că deseori talentul este paralel cu ceea ce Românii au talent, iUmor și X Factor reprezintă. Nu am înțeles niciodată de ce rapperii merg la astfel de emisiuni. Ca să mergi acolo trebuie să ai acel ceva, dar din punctul meu de vedere ei merg acolo doar pentru faima aia de moment. Majoritatea au avut parte de o creștere masivă de like-uri, faimă temporară și false aprecieri, drept dovadă de mulți dintre ei, care defilau pe facebook cu mii de like-uri, acum sunt niște anonimi. Dar să nu generalizăm, unii chiar au talent. Unii îl țin ascuns, dar majoritatea merg acolo din frustrare. Și știm destul de bine cât de aroganți sunt rapperii.
Sar rapperii adevarați de cur în sus când Megan Thee Stalion sau Cardi B au succes. Sau Future și Drake. Cum își permit ei să se considere hip-hop când hip-hop-ul e o artă, o tehnică precisă, ‘’e mesaj frate’’. Apoi se prezintă la emisiunile de mai sus cu niște bălării de piese, gâfâind pe un beat ales chiar de ei, timizi și bâlbâiți, când orice ascultător de rap știe că oricine face rap pentru că în mintea lui umilă e convins că e ușor. Vorbești pe niște tobe și aia e.
Dre explica despre cum poți fi un MC de excepție și să nu fii în stare să compui o piesă. Și invers. Madlib, Premier, J Dilla, Petere Rock și orice mare producător îți va explica cât de importantă este pentru un beatmaker cultura muzicală. Câți pot crea un beat de la 0 și face o piesă de succes? Dar câți pot crea un beat extrem de bun fără ca piesa să ajungă la urechile tuturor? În rap la fel. A pune cap la cap niște cuvinte nu ajunge. Devii poet dacă nu ai flow și voce.
Care este ultima piesă cu adevărat rap (fără influențe) care să fi devenit comercială în România? Dar pe plan mondial? Care este cel mai mare hit al lui Apathy? Dacă el ar merge la X Factor în SUA ar avea succes? Dar mai ales, are nevoie de așa ceva? Dar Cardi B? Care ți se pare mai talentat? Și cu toate astea, care are mai mult succes? Dar dacă Apathy ar vrea să aibă succesul lui Cardi B, l-ar avea?
Aproape cu toții știm de freestyle-ul lui Suga Free cu pixul și moneda. Anul trecut au aflat (și tot la fel au uitat, ca de ăia de la emisiuni) de Blind Fury. Ești nebun? E orb și face rap. Incredibil. Ca și în cazurile cu X de România, nu am auzit niciodată altundeva în lume să se mire ascultătorii de talentul lui Andrea Bocelli sau Stevie Wonder pentru că sunt orbi. În rapul românesc se poate. Ne-au umbrit creierele așa de tare încât urâm orice e comercial indiferent de talent și vedem excepțional orice e viral. Nu că Blind Fury nu și-ar merita succesul, dar succesul lui a fost cândva, la 106 & Park în 2011, a colaborat și cu Tech N9ne, dar cam atât. Pe plan solo, cam asta e tot. Motivul l-am explicat mai sus. De Țuțu nici măcar nu o să vorbesc, el fiind cea mai mare glumă scoasă de rapul românesc.
Unii pot fi extrem de buni într-o anumită categorie fără să aibă succes. Cu freestyle-ul în România suntem la pământ, oricât ar insista unii să spună că nu. La emisiuni cu ‘’ei io, ei io, ei io’’ la fiecare vers, la concursurile din țară puțin diferit (vezi Psihotrop și nu numai), dar niciodată la nivelul 106 & Park sau Mtv Spit în Italia. Ensi, Shade și Nerone chiar au devenit faimoși cu o carieră de apreciat.
Aș fi curios să înțeleg ce înseamnă pentru români talentul. De fiecare dată când mi-am permis să îmi dau cu părerea mi-a sărit lumea în cap. E drept că sunt greu de impresionat, dar cine de la X Factor, iUmor sau Românii au Talent a reușit să își dovedească talentul? Tot la fel de tare s-au revoltat când le-am spus că Alex Velea are talent. Sau Connect-R. Nu îmi pasă de viețile lor personale, de muzica lor comercială, de ce ar putea să facă dar nu fac, îmi pasă doar de ce au dovedit.
O să las mai jos încă 2 exemple de care nu ați auzit, nu îi laud pentru că mi-au cerut-o (din potrivă, ne cunoaștem de atâția ani dar niciodată nu au cerut promovare), nu s-au prezentat la emisiunile de mai sus și nu au scos piese. Ar putea avea succes? Nu știu. Se pricep la ce fac deși o fac doar din pasiune? Se pricep. Mai sunt probabil cu sutele ca ei? Desigur. Aștept totuși de vreo 15 ani ca românul să scape de trend și să asculte muzică din plăcere să nu mai compare și să promoveze ce le place. Nu invers.