Înainte de întâlnirea de pe 21 noiembrie, la Red Bull Music SoundClash, am pornit într-o călătorie cu Grasu XXL prin ultimii 20 ani de hip-hop românesc.
De la adolescentul de 13 ani din Bacău care-și culegea muzica de pe casete piratate, Grasu XXL
a crescut odată cu scena rap din România și e acum unul dintre
veteranii industriei. Pune-ți centura, pornim la depănat amintiri de la
începuturile hip-hop-ului românesc și până azi cu cel care se va confrunta cu Loredana pe 21 noiembrie la Sala Polivalentă din București, la Red Bull Music SoundClash.
P.S. De dragul nostalgiei, ți-am lăsat câteva clipuri care țin spatele poveștii.
Ce
anume din hip-hop ți-a atras prima și prima oară atenția? Știu că ai
avut și o trupă rock în generală, cum ai făcut tranziția de la rock la
rap?
Înainte
să am trupa rock (asta prin clasa a doua, a treia) era cu Vanilla Ice,
cu ăștia, cu treaba aia... După aia, am avut o trupă rock prin a
cincea/a șasea, ca să mă placă fetele, și era și la modă Timpuri Noi.
Eram fan foarte mare Timpuri Noi și Sarmalele Reci. Și după aia, într-un
anturaj din Bacău... În Bacău circula foarte multă muzică underground,
din cauză că erau casetele alea piratate, Kromm Studio se numeau și erau
făcute de un prieten de al nostru din Bacău. Și prima oară când veneau
CD-urile pe care le copia el, ajungeau în Bacău și atunci am intrat
cumva în anturajul ăla pe la bairame. Aveam 13-14 ani, ei erau mult mai
mari, aveau 20, și așa m-am întâlnit prima oară cu rapul, mai exact în ’94
când au apărut foarte multe albume de top pe rap, gen 2Pac, Biggie,
Snoop Dog. Toți au apărut în anul ăla dintre ’93 și ‘94 și atunci m-a
luat flama. Era și o legătură cumva cu tata care asculta mult jazz, funk
și soul acasă. Eu auzeam sample-uri din piesele pe care le asculta tata
și în piesele rap, ziceam „Băi, dar eu știu piesa asta de la tata.” Și
s-a legat cumva așa... era cumva natural cu rapul, s-a legat totul
natural.
Ce erai în trupa de rock? Solist?
Nu, eram basist. (râde)
Câți erați?
Doi și-l căutam pe al treilea și până să-l găsim a apărut rapul. (râde)
Și colegul tău de trupă?
E arhitect acum, e un băiat foarte mișto.
Până la urmă ați agățat fete?
Băi,
era... nu știu dacă știți, dar Metallica se cântă fără să apeși stânga
pe chitară, apeși doar pe corzile de la... și ăla e primul lucru pe
care-l învață orice șoarec care pune mâna pe o chitară, Nothing Else
Matters. Cântam după aia Nirvana și da... se strângeau fetele... era
drăguț.
Cântați la școală sau unde?
Da, în pauze, păi unde? Acolo era treaba.
Unde ascultai tu rap? De unde-ți luai muzica?
Era
un magazin, era o tarabă... în față la Romană, o avea Grishu. Și era
unul și în Bacău, adică erau două locuri în toată România unde se
găseau. Și nu doar rap, era punk, era rock, era toată muzica
underground. Era o gașcă d’asta foarte mișto la Bacău, na bine, ei acum
sunt mai bătrâni, dar tot se întâlnesc, ca gașcă așa. Era și un club,
acolo ascultam. Era un club, Target Underground îi zicea și acolo ne
strângeam toți, rockeri, punkeri, toți... era o învălmășeală totală.
Grasu XXL© Laura Bâlc
Cine este cel care a adus muzica în Bacău?
Băiatul
ăsta de care ziceam, Grishu. El era student în București, era punker la
origine, din gașca veche de punkeri de la Bacău. A ajuns în București
și s-a întâlnit cu o grămadă de lume. La vremea aia nu prea făceai
diferența, rock, punk, eram același gen de oameni, ne întâlneam și ăia
eram. Eu eram cel mai mic, dar cel mai înalt dintre toți. Pe mine mă
lăsau să mă joc la butoane, să pun muzică sau când se îmbătau toți, pe
la 3-4 dimineața, eram eu ăla cel mai fericit, că puteam să pun și eu
muzică.
Deci, asta era... Și Grishu a facut primul album R.A.C.L.A., B.U.G. MAFIA, el le-a platit din banii de pe casetele astea.
Hip-hop-ul
este o cultură, un manifest care defilează ancorat în 4 elemente:
Rapping/Dj-ing, Breakdance, Beatbox și Graffiti. În afară de rap, te mai
pricepi la vreuna dintre ele? Sau ai încercat?
Când
ne-am apucat atunci de rap, habar n-avea nimeni nimic despre chestiile
astea. Noi ascultam... aveam foarte puține, era Yo! MTV Raps, o oră pe
săptămână, dar nu știam foarte multe despre cultura asta. Deci, nu...
N-am avut nicio treabă cu graffurile, eu nu sunt talentat la desen, dar
puneam muzică.
Vă anturați cu grafferi?
Nu,
la Bacău nu erau foarte mulți grafferi, în București au fost și au fost
puțin mai târziu, cred că prin ’96 sau ’97. În Bacău nu erau grafferi,
adică se dădeau taguri așa la mișto că apăruseră spray-urile.
Pe zona de dans? În club?
Erau
breakeri, dar nu prea erau crew-uri de breakeri în adevăratul sens al
cuvântului. Tot timpul au fost din ăștia care dansau în discotecă și se
rupeau în două, și pe timpul lui Vanilla Ice… Era o mișcare în jurul
lui Grishu și în jurul clubului care era tot al lui, era o mișcare de
oameni tineri și rebeli, care mai de care mai pe Prodigy, mai pe Wu Tang
Clan, dar eram toți cumva prieteni, ne strângeam toți în clubul ăla.
Să vorbim despre rap. Ce trupe crezi că i-au marcat începuturile în România?
Alea care au început... Acum mai există Paraziții, mai există B.U.G. Mafia.
Erau câteva trupe la început, care acum nu mai sunt, nu știu dacă știți
de Puterea Cuvântului, ei au fost înainte de oricine. Dar da, ăia care
au început... din București a pornit totul.
Îți aduci aminte de melodia Straigh outta the Hell de la B.U.G. MAFIA? Nu găsim melodia pe nicăieri.
Da,
păi n-o găsești, aia a fost pe albumul în engleză, aia a fost în ’93,
eu încă nu mușcam... Plus că nu prea mușcam muzică românească pe atunci.
Un impact atât de mare asupra mea muzica românească, rapul românesc, nu
l-a avut. Nu m-a dat pe spate, eu mă consideram cel mai bun... de când
eram mic. Toți rapperii așa fac, dacă ești rapper trebuie să ai
feeling-ul ăsta că ești cel mai bun și nu te interesează de nimeni.
B.U.G. Mafia au început să-mi placă după ce am început să-i cunosc. Înc-o zi, înc-o poveste, al doilea album scos de ei, cu Pantelimonul Petrece
au făcut furori în toată țara, puneam și la club. Chiar primul lor
concert, în afara Bucureștilor, a fost la Bacău, acolo în club la Target
și B.U.G. Mafia și Paraziții, tot în Club Target Underground și unde eu
am cântat în deschidere, că eram mic...(râde)
Ce alte trupe crezi că au mai marcat cultura hip-hop românescă? Cum?
Dacă vorbim de ‘94-‘95, cam astea au fost. Ce mă spărgea pe mine, mai apoi... dintotdeauna m-au spart Vexxatu și Deceneu. Eu și acum consider că cei mai buni doi EVER care au făcut-o vreodată la noi sunt Vexxatu, Deceneu și Cedry2k.
Mai nou Cedry2k are așa o chestie d’asta religioasă și spirituală, nici
nu știu dacă e spirituală, că și eu sunt un om spiritual. Eu sunt un om
spiritual, dar în același timp sunt împământenit și nu prea înțeleg eu
filmul ăsta. Lui Vexxatu i se spune Norzeatic, mai nou, stă în Japonia
acum, e profesor de engleză.
Unde cântau trupele rap în București?
Nu
prea știu, eu m-am mutat în București prin 2003, făceam naveta. Când am
venit eu, lansarea albumului din ‘99 am avut-o în Studio Martin unde
erau seri de rap.
Cât contau în ecuație balurile bobocilor din țară?
Am
început să merg la baluri de boboci prin țară în 2007, la aproape 14
ani după ce m-am apucat de rap. Atunci am început să fac primii bani.
Înainte de asta, la balurile din Bacău, mă duceam și-l plăteam pe ăla să
mă lase să cânt. Și așa a fost multă, multă vreme.
Cu cât îl plăteai?
Cu o bere, două... depinde de ce mici găseam.
Ce trupe veneau la balurile de la voi?
Păi
rap... Nu prea veneau trupe, erau d’ăștia locali. Eu voiam doar să
cânt, să fiu eu cu microfonul pe scenă. N-aveam o sală de repetiții și
ăla era singurul moment.
Primul tău concert? Când și unde? Ai avut emoții?
La
balul bobocilor din Bacău, la Casa de Cultură. Am avut emoții, și acum
am emoții de fiecare dată înainte să mă urc pe scenă. Dacă n-ai emoții
înseamnă că nu-ți mai pasă.
Un vers care ți-a rămas întipărit în minte de atunci?
Sunt multe quotables d’astea, era una pace cartierului pe care au făcut-o Brugner și cu Vexxatu (Delikt) și după, au furat-o Paraziții, a fost și un beef între ei din cauza asta.
Și de la B.U.G. MAFIA (recită) Înc-o zi, înc-o poveste, înc-o crimă-n cartier.
Au fost multe care au rămas în istorie.
Cum erau clipurile pe atunci? Era greu să scoți un clip?
Nu erau, nu existau. Primul clip, care pe bune era clip, a fost a lui B.U.G. Mafia în ‘99 cu Loredana pentru Lumea e a mea. În rest, erau din astea filmate în teatru, nu aveau pe unde să le dea.
Care a fost primul tău clip și cum a fost la filmări?
Primul meu clip l-a făcut Tudor Giurgiu la Privesc de Sus
cu 10 Grei, în ’99. L-am filmat la REMAT, n-o să uit, aveam 18 ani.
Tudor Giurgiu, care acum e cel mai mare regizor, pe vremea aia făcea
clipuri, le făcuse celor de la La Familia
care erau în vervă atunci. La un moment dat, țin minte că ne-a urcat pe
o schelă de acolo, iar eu am rău de înălțime. I-am spus: "Domnu’
Giurgiu, eu nu mă urc acolo că mi-e frică". Iar el a zis: "Bine mă, mă
urc eu înaintea ta! Și s-a urcat cu camera nebunul și după ne-am urcat
și noi după el". A fost foarte tare, noi eram crispați, nu știam să ne
mișcăm. Ne ziceau: "Băi, mai mișcați-vă și voi!" Noi nu înțelegeam
nimic, eram robotizați. La 18 ani când pune cineva camera pe tine, e
ciudat rău. Era și Tataee
acolo la filmare, el e cel care a produs primul album al nostru, era
acolo și zicea: "Băi Grăsane mai fă și tu ceva, zici că te bate cineva."
Era mai mare, avea experiență... Iar Giurgiu de'abia ieșise din
facultate, nu făcuse încă niciun film, în ’99... au trecut aproape 20
ani de atunci.
Primii bani?
Prietenul
meu Paco care stătea la Piatra Neamț ne-a gasit el un gig la o
pizzerie, la un club, ăia nici nu știau cine suntem, nu știau că trebuie
să cântăm, nu aveau microfoane. Mi-a dat prin cap să pun casca la
microfon și să cânt la cască. Atunci au venit, nu mai știu cât am luat,
dar știu că am luat.
Trupe
precum B.U.G. Mafia, Paraziții, La Familia, Cedry2k... încă sunt pe
baricade. Ce crezi că s-a întâmplat cu ceilalți? De ce au renunțat?
Nu
știu, chiar nu știu... Sunt multe frustrări și e foarte greu să
trăiești din muzica rap. Cred că la fiecare în parte s-a întâmplat câte
ceva, nu există o rețetă a succesului. E fiecare cu drumul lui, cu
destinul lui.
Eu
am avut noroc oarecum, n-am avut niciodată un plan B, dintotdeauna
știam că o să fac asta și că trebuie să fac asta. E vorba și de doza de
compromis pe care ești dispus să o faci și cât de treaz ești. Cât de
mult spui Nu în viață, cât de mult spui Da. La mine au fost momente în
care am spus Nu și momente în care am spus Da. Cert e că până la vreo 22
ani am fost foarte negativist și eram numai cu NU-ul în gură, iar la un
moment dat am luat o decizie foarte conștientă: De azi o să zic Da la
orice mi se oferă, pentru că nu știu unde se duce. A fost ca un drum
inițiatic. N-am simțit niciodată un mare compromis. Toate chestiile pe
care le-am făcut m-au adus aici, nu pot să spun că regret multe lucruri.
Îi
cunoști personal pe majoritatea celor ce contează. Cum sunt oamenii din
spatele versurilor? În aparițiile publice, în versuri, în declarații,
majoritatea joacă foarte mult cartea "tough guy". Cum sunt ei în
realitate?
Fiecare
e în filmul lui. Asta cu "tough guy" pot spune clar că nu, nici la noi
și nici afară. Dacă mă întrebi pe mine, rapperul e cel mai mare mincinos
dintre artiști, I’m not fucking joking! Sunt foarte, foarte puțini
rapperi care au trăit viața aia de gangster, de infractor. Nici n-ai
avea cum, dacă ai spiritul ăsta sensibil și artistic în tine nu poți să
te duci spre zona aia.
Deci ești sensibil?
Abolut, da! Cred că fiecare artist e sensibil în felul lui.
Cu cine ai colabora chiar și acum?
Cu
Vexxatu și Deceneu, dar e cumva imposibil. Deceneu nu mai activează,
Vexxatu e plecat pe afară și suntem cumva și pe filme diferite. Viața
ne-a dus în direcții diferite, ei sunt cu muncile, eu am un soi de
imagine din asta de rapper comercial.
Sunteți prieteni?
Prieteni e mult spus, cu Deceneu mă cunosc, ne-am văzut de câteva ori, iar cu Vexxatu am avut chiar un concert când eram mic.
Ai avut emoții sau ai fost încântat când ai întâlnit o persoană din muzică care-ți plăcea la momentul ăla?
Foarte încântat nu... Starstruck am fost când aveam vreo 11 ani și l-am întâlnit pe Artan, eram foarte mic.
Hai
să vorbim despe orgolii. E o industrie unde confruntările și
rivalitățile dintre artiști au ajuns nu de puține ori în public. Fie că a
fost vorba de acuze reciproce că și-au trădat crezul artistic în
favoarea muzicii comerciale și a banilor, fie că a fost vorba despre
prietenii și loialități trădate, toate poveștile astea au făcut să curgă
ceva cerneală în ziare. Ai fost martorul tuturor acestor conflicte –
spune-ne câteva dintre ele despre care crezi că au marcat cotituri în
industrie.
Sunt cele faimoase, R.A.N.S. -u’ pe de-o parte și Cartelul
pe cealaltă, un fel de West si East Coast. Beef-ul nu știu exact care
era. Că unii erau comerciali și aveau succes, iar ceilalți rămăseseră în
underground. Nici eu nu știu exact, eram la Bacău, aveam alte
combinații. Nu aveam filmul ăsta. La mine nu conta ca erau West sau
East, la mine era RAP, n-am facut niciodată diferența asta. Îmi plăceau
și piese de-ale lui 2Pac și de-ale lui Biggie.
Altul
ar mai fi ăsta în care am fost noi cu Paraziții recent. E un sport
competitiv rapul, e normal să iasă la un moment dat chestii din astea.
În același timp, eu nu sunt genul... n-am fost niciodată genul
bătăios... până când mă calci pe nervi. (râde)
E strategie de marketing?
Nu,
în niciun caz, mai ales că ne cunoaștem. Dacă vorbim despre Paraziții,
ei, din punctul meu de vedere, sunt foarte ipocriți, pentru că pozează
în imaginea asta de dur și de fapt... Eu nu pozez în nimic, eu sunt cum
sunt. Uneori sunt dur, uneori poet, uneri iubit, uneori amant, toate
fațetele, nu pozez în ceva. Așa sunt. Ei în schimb sunt. Îi înving
personajele pe care le-au creat. Tebuie să existe un echilibru între
personajul creat și omul din spatele lui. Până la urmă, orice artist are
chestia asta. Da, se intercalează, fac parte unul din celălalt, dar la
un moment dat e doar o imagine. Nu poți să devii ăla care de fapt nu
ești.
Diferența dintre Grasu XXL și Dragoș?
Grasu
e văzut ca fiind un dur că are barbă, că e mare, dar de fapt nu e. Am
crescut în cartier, dar am avut noroc de un anturaj care m-a ferit. Daca
n-aș fi avut muzica, cu siguranță se întâmplau ceva nasoleli. Tovarășii
obișnuiți din cartier mergeau la treburi și alte combinații, dar pe
mine m-au ținut departe, eram și mai mic. Tu, Grasule, stai liniștit, tu
du-te la studio, du-te la radio, du-te undeva. Nici nu pot să spun că
eram atras de toate treburile astea de cartier, eu eram cuminte de mic,
mie dacă-mi dădeau de mâncare eram cuminte. (râde) Și-am fost tot timpul
cu muzica, din clasa a doua am avut casetofon și camera mea .
Cum a apărut Okapi Sound? Cum v-ați întâmplat, cum s-au cunscut fondatorii? Care a fost viziunea? Cum e azi?
Eu cu Mitza și cu Vlad
de la Agresiv ne-am întâlnit prima oară prin 2005. S-a legat așa
natural, ne plăcea unul de celălalt, ca în orice poveste de dragoste,
muzica ne-a legat... Uite, acum că mă gândesc, în afară de Laura, nu am
altă relație cu o persoană cu care să nu fiu legat de muzică în vreun
fel. Nu reușesc să mă apropii de cineva cu care nu am o chestie de
creat, aceleași gusturi muzicale... Guess Who tot atunci a apărut. Mitza și cu Vlad lucrau cu Laur deja, eu îl știam pe el de la Anonim,
dar mie trupa asta mi s-a părut tot timpul o mare greșeală, erau un soi
de mini Paraziții. Asta e o altă greșeală a lui Cheloo ca producător,
i-a făcut să sune la fel ca ei. Și eu am fost puști sub Tataee, dar noi
am avut un sound al nostru, XXL și 10 Grei era altfel decât B.U.G. Mafia
și am ținut foarte mult la chestia asta. Bine, ei erau și foarte mici
când se întâmpla treaba asta, aveau vreo 14 ani. Dar aici ar fi trebuit
să fie mai matur Cheloo... În fine, și nu-mi plăcea deloc Anonimul, dar
am auzit niște chestii la Mitza de la Laur și m-a șocat, eram Jesus
fuck, man! Uau! Omul o luase tare, erau piese în varianta demo de pe
primul lui album. I-am zis: "Să știi că mie nu-mi plăcea de tine, dar
acum ești bombă". Încet, încet, am început să investim, lipeam afișe, am
scos eu un mixtape. N-am avut un business plan. Nu suntem business
oriented deloc, nu pot fi altfel, dar știu să pierd bani în schimb.
(râde)
Ce
ne-a unit pe toți a fost voința de libertate, de acolo pleacă totul.
Toți am avut chestia asta, am vrut să facem ce ne place nouă, la noi la
studio.
Cum ai descrie peisajul hip-hop din România acum?
Mi se pare foarte colorat și mișto. În 2018 sunt atât de multe arome în rapul românesc. De la Șatra la Macanache, la Subcarpați
și la noi, sunt foarte multe flavoururi mișto. Și e ok că începe să fie
așa, iar lumea își creează o imagine și niște gusturi. Chestia e că în
rap tot timpul o să fie tabere, mai mici sau mai mari, niciodată n-o să
vezi o unitate. E un sport competitiv, cum ziceam. Uniți sunt doar ăia
grupuri, grupuri.
Există
un mesaj general în trecut transmis de trupele de hip-hop? Dar acum?
Cât mai contează mesajul politic în piesele ultimilor ani? Mai vor
rapperii să schimbe lumea?
Cred
că mesajul în artă e unul singur, să fii tu cum ești, liber și aia e.
Rapul a început ca o chestie de fun, n-a fost niciodată o muzică de
mesaj. Erau la petreceri, se rupeau ăia în două și unu zicea Hey, ho,
hey, ho! și ceilalți după el, și așa a început. Mai târziu a început să
apară mesajul, prin prisma faptului că rapul e o formă directă de artă,
cea mai directă chiar din muzică. Sunt foarte multe cuvinte, îți
vorbește in your face, și reflectă tot ce ai în jurul tău. Eu albumul
ăsta (n.r. În Labirint) l-am facut că am simțit că în jurul meu e prea
multă panaramă, asta am pus și în melodii. Când eram șoarec (mic) și
m-am apucat de cântat, am mers în cluburi unde erau femei, droguri și
despre aia vorbeam, adică ăsta e rapul, dacă vorbim despre mesaj.
Rapperul e ca un fel de reporter, ce se întâmpla în jurul lui, aia zice.
Dacă e să tragi o linie, așa clișeistic, ar fi că mesajul în artă e
unul singur: să fii tu cum ești, liber și aia e.
Ce părere ai despre rapperi noii generații?
(Stă
puțin pe gânduri) Îmi plac. Se întâmplă acum treaba asta cu trapul, e
cu dus și întors. Pe deoparte mă simt bătrân, pe deoparte îmi place
vibe-ul ăsta nou, așa punkeresc. Îmi place Șatra, mi se pare că au creat
o energie în jurul lor din nimic și e exact modul la care s-a întâmplat
dintotdeauna o gașcă de rap.
Ce
cred eu, în schimb, pentru că în rap nu prea sunt bani și e o muzică în
care nu-ți trebuie foarte multe instrumente, scule, săli de repetiții
(de exemplu înainte îți trebuia un drum machine și ăsta definea sound-ul
din anii ‘90, apoi prin calculator, sound-ul din 2000, iar acum toți
copiii sunt cu FruityLoops, sună tot a FL), ce mi se pare mie ciudat e
că meșteșugul de sunet se pierde. Eu sunt și foarte sound oriented,
studiez problema și-mi place muzica și meșteșugul ăsta, acolo mă
deranjează, asta se pierde. În rest, mesajul lor e același ca la
rapperi.
SURSA: https://www.redbull.com/ro-ro/soundclash-cultura-hip-hop-in-romania-cu-grasu-xxl
Tags
Grasu XXL