#1000deCuvinte: De ce m-am scârbit de rap-ul românesc deși am #hiphopdinromania de 12 ani

Cei care mă cunosc știu cum a început povestea blogului hiphopdinromania, etapele, nervii, pauzele, problemele și tot ce ține nu doar de blog, dar și de partea personală a blogului, parte care nu ar trebui în mod normal să aiba de-a face cu ceea ce hiphopdinromania reprezintă pentru hip hop-ul românesc. Din diferite motive. Primul ar fi că părerile mele personale nu au de-a face cu ce promovează blogul sau cel puțin nu în totalitate, motiv pentru care am încercat să fiu mereu imparțial și obiectiv, dar cum hiphopdinromania are ca titlu „Eladio prezintă”, de multe ori părerile mele din online au devenit vrând-nevrând părerile unui site. Dar asta e o altă poveste care nu își are rostul acuma.

Nu schimbă însă că anul acesta sunt 12 ani de când hiphopdinromania există și că de ceva vreme mi s-a cam scârbit de hip-hop-ul românesc. Din diferite motive. Să le luăm pe rând:

-Interviurile, 165 la număr, zeci de mii de accesări, sute de nervi. Încă din prima zi, pentru a nu fi tipicul site care nu face nimic, am încercat să mă apropii de artiști prin cea mai simplă metodă de a comunica și a afla lucuri despre ei. Primul baraj, aroganța unora. „Nu îmi convine întrebarea”, „site-ul nu se ridică așteptărilor mele”, „decid eu ce apare în interviu” sau mai rău, „când îmi iei un interviu”, deși nu te știe nimeni, dar nu asta ar fi problema ci aroganța prin care, din nou, se impun regulile și când ești un nimeni au făcut ca după câteva luni să facă să închid blogul pentru o scurtă perioadă. Îmi recunosc greșelile din punctul ăsta devedere, eu fiind un nimeni în acea perioadă, mai ales față de site-urile precum HHK, SSS sau UZR.

-Recenziile. Dacă unele interviuri erau cu probleme și alocuri plictisitoare, mai nou și demodate în era youtube-ului și a live-urilor pe facebook/instagram, mi se părea intersant să mă apuc de recenzii, ținând cont că nu se mai făceau de pe vremea site-ului 4elemente, iar din nou, cine știe ce înseamnă acel site, ce înseamnă recenziile de pe acel site dar mai ales, cine știe ce înseamnă o recenzie știe și de ce nu are rost să o faci. Părerea nu poate fi acceptată, critica e blasfemie și artistul sare de cur în sus. Dar din nou, 26 recenzii, zeci de mii de click-uri și multe puli înșirate mai rău decât în povestea lui Creangă.

-Cântecul și povestea lui. Cam singura secțiune de pe blog care a mers din 2009 până azi cu durere în pulă față de sentimentele fragile ale rapperilor. Se știe că în România, sample-ul este o calitate ascunsă, un talent natural al producătorului, un mister față de ascultătorul ignorant care nu își poate permite să descopere acest talent ascuns, acest pasaj inofensiv folosit de beatmaker în grandoarea lui. Bine, s-ar defini de fapt ca reutilizarea unei părți dintr-o piesă într-o altă piesă, dar la noi există sample-ul doar ca idee, producătorii (beatmakerii) nu fac mai nimic legal, iar unele instrumentale sunt de fapt instrumentale furate în mod nesimțit. Dar și asta a reușit să supere rapperii, fie că s-a amintit (vezi Racla cu Nu mă uita), fie că s-a descoperit (vezi Arsurra cu O stradă în plus produsă de El Nino) fie că pur și simplu mai „du-te-n pula mea și nu te mai băga în seamă”.

-Compilațiile. Mulți poate nu știu, dar prin 2010 era moda asta, a compilațiilor. Mi s-a părut interesant și mie să îmi sărbătoresc aniversarea blogului cu o compilație. Din nou, probleme. Ăla nu vrea cu ăla, ăla nu vrea să apară pentru că nu vrea ăla și ăla nu vrea pentru că nu apare ăla și „ăla” era mereu un numitor comun deși am reușit într-un final sa vorbesc cu zeci de rapperi și să adun vreo 20 de piese, vreo 3000 de downloaduri (destule pentru acea perioadă) și un pic de interes față de cei mici în prezența celor mari. Dar din nou, aronganța a reușit să lovească și să îmi pună nervii la încercare.

-Fonoteca 90. Probabil cel mai de succes lucru inventat pe blog. Vizite pentru redescoperirea hip-hop-ului românesc, discuții despre piese vechi și cel mai important, menținerea vie a esenței acestui blog: hip-hop-ul românesc și istoria sa. Bineînțeles nici aici nu puteau lipsi problemele deoarece multe piese stau în arhiva mea personală, iar cei care care mai urcă uneori piesele artiștilor de la noi știu comportamentul acestora. În unele cazuri e imposibil deoarece ești raportat, piesele îți sunt șterse și riști să rămâi fără youtube/soundcloud sau orice alt serviciu de streaming folosit gratuit de cei care pot urca piese de negăsit pe internet. Am reușit să țin secțiunea vie prin promovarea pieselor care se găsesc pe youtube-ul lor, dar sunt o picătură în ocean față de ceea ce hard-urile noastre (a celor pasionați de muzică) conțin.

Și astea ar fi exemplele principale de „secțiuni” cu impact cu sute de mii de accesări care nu îmi aduc un beneficiu mie (contul meu bancar nu există datorită blogului), dar se pare că nu poate fi considerat nici un beneficiu la adresa artistului (chiar dacă în unele cazuri definiția de artist este o glumă). Bineînțeles, la asta se adaugă promovările care ulterior au devenit mui la adresa redacției (eu), rapperi care nu vor să mai apară pe internet convinși ulteriori că făceau muzică de căcat, diss-urile din partea rapperilor (încă mi se pare ciudat ca un rapper să se găndească la mine când scrie o piesă) sau pur și simplu amestecarea unei caterinci pe facebook cu ceea ce hiphopdinromania.org livrează zilnic de 12 ani adunând în tot acest timp 9 milioane de accesări pentru 15000 de articole m-au făcut să mă îndrept din ce în ce mai mult spre rapul de afară, mult mai recunoscător față de orice promovare. Dar totuși e păcat ținând cont de gradul de ignoranță a unor ascultători de rap într-o perioadă în care deși facebook-ul meu e invadat de rapperi, nu prea conține rap.