Se spune că gusturile nu se discută, dar se mai spune că te
poți căca în gustul omului. Să o luăm treptat așadar, deoarece până a spune că
ceva e de căcat (și aici e drept că gusturile nu se discută), trebuie să știi
și de unde pornește acel ceva ca să te poți căca eventual în gustul omului. Îmi
aduc aminte deci de sfârșitul anilor 90, începutul anilor 2000 când pentru a
lua la mișto un rapper (lucru des făcut la tv pentru amuzament) ajungea să pui
o șapcă în cap pe-o “râlă” niște blugi largi și o cămașă în carouri, să te
miști ca un om proaspăt vindecat de paralizie și rețeta amuzamentului era
garantată indiferent de ce ar fi spus personajul luat la pulă. Bineînțeles, nu
poate nega cineva ignoranța din rap, vocabularul scăzut al unor rapper și
prostia care deseori e sinonim cu rapul, dar… Și aici trebuie să recunoaștem,
după o scurtă reflexiune după acel “dar”, că deși ar trebui să fie o cultură
foarte complexă, foarte bogată din punct de vedere cultural și fără limite din
punct de vedere al imaginației, deseori nu este așa. Pornind de la artiștii
care în multe cazuri sunt foarte limitați și ignoranți și terminând cu fanii
care sunt la același nivel.
Deci de ce sa ne mire, fără să analizăm istoria celor 2 genuri
muzicale care aparțin aceleași culturi, că fie unul, fie altul trebuie este
judecat superficial și considerat prin cele mai modeste cuvinte “de căcat”?
Există muzică de căcat și în trap, dar și în rap. E ușor să aduni ce e mai rău
(sau ce e mai bun) pentru a îți demonstra părerea.
Deseori discutând despre trap, primul argument a fost că
“muzica aia nu are mesaj”. Răspunsul a fost simplu: “de ce, rapul îl are mereu?”.
Nu e frumos să răspunzi cu o
întrebare, dar nici nu poți sta să faci o compunere de 3000 de cuvinte în care
să explici istoria pieselor de căcat din rap. Piese fără mesaj și mai rău,
piese fără sens, piese care, la fel cum se întâmplă și în trap, există doar
pentru scopuri comerciale și au în comun același lucru: „sună bine”.
Bineînțeles că
mulți nu cunosc istoria și în ambele cazuri ignoră partea pozitivă cu un al
2-lea argument: „toată muzica aia trap e de căcat”. Și atunci mă întorc
începutul articolului și îmi amintesc de sutele de piese rap de căcat, mai ales
din rapul românesc. Piese trase prost, piese care se vor capodopere literare,
dar când „artistul” își publică versurile sunt scrise mai agramat decât le-ar
scrie un copil de la școala de corecție. Din cauza asta mulți se izolează și în
rap și determină singurul rap adevărat boom bap-ul. Nimic mai greșit din
punctul meu de vedere. Frumusețea acestui gen care s-a inspirat din absolut
orice alt gen stă exact în diversitatea artiștilor, a pieselor, a
instrumentelor și a instrumentalelor, a vocilor și a tematicii. Îmi amintesc
când RZA era foarte supărat pe fani, aceștea acuzându-i pe cei de la Wu Tang că
s-au vândut devenind comerciali și a explicat: „dacă samplez din Celine Dion pe
o piesă Wu Tang, toți spun că sunt un geniu, dar dacă o invit pe o piesă toți
spun că ne-am vândut”. Din nou, ignoranța în hip-hop nu acceptă colaborările cu
artiștii pop de exemplu (vezi cazul lui Eminem pe Revival), dar neștiind mare
lucru despre sample-uri și în multe cazuri de unde provin ele, le plac acele
voci „pițigăiate” de pe piesele „boom bap” deși deseori sunt samplate din
muzică foarte comercială și pe care ascultătorul mediocru de rap o consideră
de căcat.
Culmea cum celor
care nu le place trapul în România nu le place deoarece este copiat după cel de
afară, iar cel de afară la rândul lui este „tot la fel”. Câte piese rap
românești nu au fost copiate, furate, reinterpretate, traduse, inspirate după
cele din state și nu numai? Câte în ultima perioadă nu au folosit aceeași
rețetă doar pentru un scop comercial? Din punctul ăsta de vedere muzica asta a
făcut mereu. Și nu doar muzica. Orice lucru de succes este copiat și refăcut
până nu se mai poate obține nimic din el.
Câți consideră
OutKast trap? Câți ascultă cu plăcere primele albume ale lui T.I. neștiind că
ăla e trap? Câți în anii 90 au ascultat sutele de piese produse de Mannie Fresh
neștiind că sunt trap? Câți s-au supărat pe trap doar când veteranii genului,
Gucci Mane, Future, Migos etc etc au dus totul la un alt nivel definind și dând
o identitate precisă acestui stil muzical făcând invidios orice alt artist care
se vedea în clasament sub albumele/piesele lor și făcându-i pe cei din urmă să
adopte acest stil muzical doar pentru a fi relevanți sau în cel mai rău caz, la
modă?
Ce mi-e dacă un
vlogger face rap, ce mi-e dacă un vlogger face trap, ce mi-e dacă un vlogger
crede că are voce și o imită pe Andra? Același căcat care aruncă căcat pe
talentul unor persoane care știu ce fac și o fac bine, dar care te fac să îți
cadă în greață acel lucru doar pentru că îl auzi la infinit făcut prost de
oricine. Și cum am spus, nu contează stilul în sine ci faptul că cei care o fac
fără să fie în stare se folosesc de „rețetă” doar pentru numerele mari care vor
fi mereu afișate și considerate un lucru bun care într-un fel sau altul ar
trebui să aducă bani.
Din nou, ai perfectă
dreptate când spui că gusturile nu se discută, e dreptul tău să nu îți placă
ceva, dar ne căcam fără probleme în gusturile tale când singurele argumente îți
vin doar pentru că i-ai ascultat pe cei care nu se pricep la acel lucru. Orice
fel de artă are frumusețea ei și nu este pentru toată lumea, iar dacă îți place
încearcă să studiezi acel lucru pentru a-l înțelege cât mai bine sau bucură-te
de el.