Albumul "Nicăieri nu-i ca acasă" a fost lansat de La Familia în data de 6 mai 1998, prin Cat Music, pe CD și casetă. Piesa single care a beneficiat și de un videoclip a fost "Tupeu de borfaș" în colaborare cu Marijuana. Prima ediție a albumului a fost retrasă de pe piață deoarece în interior conținea: "Încă o dată muie gaborilor din toate secțiile din București, în special 13." Următoarea variantă a omis aces text și a adăugat pe copertă celebrul "Atenție! Conține texte pe care unii le pot considera obscene".
Pe album apar Marijuana, B.U.G. Mafia, Adrian, Mihai și Laurențiu de la 3 Sud Est, Cătălina Toma și Ganja.
9 conține sampling după "Înc-o zi, Înc-o poveste" (B.U.G. Mafia, Cat Music, 1996)11 conține sampling după "Nimic mai presus" (B.U.G. Mafia, Cat Music, 1997)
TRACKLIST:
01. Intro
02. Tupeu de borfaş (cu Marijuana)
03. Bucureşti
04. Pentru bagabonţii care mă susţin
05. Nu mă cunoşti (cu B.U.G. Mafia)
06. Uneori viaţa e o târfă (cu Adrian)
07. Aşa-i frumos (cu Mihai, Laureţiu şi Cătălina Toma)
08. Unii nu înţeleg (cu Mihai şi Laurenţiu)
09. Poveste de cartier (cu Marijuana, Ganja şi Cătălina Toma)
10. Nu fi perversă
11. Nicăieri nu-i ca acasă
12. Cine a zis că e uşor ? (cu Cătălina Toma)
13. Goana după aur (cu Ganja)
14. Băieţi de cartier (remix) (cu Tataee şi Marijuana)
15. Tupeu de borfaş (cu Marijuana) (radio edit)
GALERIE IMAGINI:
La Familia: tupeu cât casa, muzică ioc!
Acum câteva luni, cam prim primăvară, vă supuneam atenției un nume de formație abia lansată, dar cu un tupeu cât casa, și nu orice casă, ci aia, de-i zice acum Palatul Parlamentului. Ca să (scuzați calamburul) nu vă mai punem memoria la grea încercare, vă spunem că formația se numea La Familia, iar muzica ei se încadra în același curent, "gangsta rap", promovat și de alți puștani scandalagii cu nume atât de sugestive, ca B.U.G. Mafia, Paraziții sau IL-Egal. De curând cei doi băieți care-și spun La Familia au revenit cu un nou album.
Intitulat "Nicăieri nu-i ca acasă", albumul grupează 15 piese cu aceeași tematică precum cel precedent, "Băieți de cartier": viața din cartierul Sălăjan, privită prin prisma fenomenului infracțional. Cei doi componenți ai formației, care-și spun Puya și Sișu, au o obsesie: aceea că banii fac pământul să se-nvârtă. Și pentru a avea bani, cât mai mulți, ei consideră că metodele cele mai potrivite ar fi jaful, tâlhăria, șmenul și proxenetismul. Munca e pentru negri și pentru "fraieri", iar "șmecherii" găsesc întotdeauna alte căi pentru a se umple de marafeți și pentru a-i teroriza pe toți ceilalți care nu intră în jocul lor.
Sub aspect muzical, acest album marchează un evident regres față de cel precedent. Frazele melodice păcătuiesc printr-o lipsă de inspirație evidentă, sound-ul pierde mult la capitolul dinamică, iar textele par a fi o continuare neizbutită a enunțurilor din albumul de debut. Prospețimea, chiar dacă de un gust îndoielnic, sesizată la albumul anterior, se transformă într-o suficiență supărătoare. La aceasta contribuie și blazarea arogantă a unora dintre invitați, infatuații componenți ai trio-ului B.U.G. Mafia, care-și aduc cu ei pe această casetă impertinența agresivă și stupiditatea manifestă din propriile producții. Mai apar, pe unele piese, două soliste lipsite total de calități vocale și de prestație, numite Gunja și Marijuana, acesteia din urmă făcându-i-se reclamă chiar pe coperta casetei, în vederea apariției unui album propriu.
Singurele aspecte pozitive, care contrastează cu cenușiul murdar al muzicii promovate de la La Familia și de mentorii lor, B.U.G. Mafia, le reprezintă aparițiile lui Mihai și Laurențiu de la 3rei Sud Est, dar mai ales ale solistei pe care o remarcasem și cu alte prilejuri, Cătălina Toma. Intervențiile sale vocale sunt pur și simplu strălucitoare, ridicând cu mult nivelul câtorva piese care, altfel, n-ar fi avut nimic de spus. Cătălina a reușit, astfel, să ne confirme convingerea că va deveni, cât de curând, vocea nr. 1 a muzicii pop românești.
Altfel, Puya și Sișu și-au mai îngroșat puțin vocile , dovadă că ai trecut, măcar la acest capitol, de pubertate. Din punct de vedere mental, au rămas tot la nivelul preșcolarilor.
Recenzie la "Nicăieri nu-i ca acasă" în revista BRAVO din 1998
Artileria
grea din cartierul Sălăjan! După un an, cei doi raperi care se numesc
La Familia, Puya și Sișu, dau drumul la al doilea album din cariera lor.
Surpriza: nu cântă singuri! Două piese sunt împreună cu 3rei Sud Est,
una cu Mr. Juice de la B.U.G. Mafia și, evident, cu nelipsita Marijuana.
Sound-ul este mai elaborat, albumul, cu siguranță, o bombă!
La Familia în revista BRAVO din 1998
Rap-ul e un fenomen de stradă, o muzică cu mesaj, pe care puțini o înțeleg. Pentru mulți, chestia asta cu viața de stradă, bagabonți, povești de cartier etc. este doar o scorneală sau o idee furată din rap-ul american. E greu pentru unu' care n-a avut în viața lui o problemă adevărată, care a avut mereu bani de la mămica și de la tăticu și care n-a văzut o bătaie decât în filme să înțeleagă ce înseamnă să alergi toată ziua după un ban în plus și să vezi că ăla are o mașină ca un aspirator de femei, iar tu nu-ți permiți nici o bicicletă. Aici, ca și în alte cartiere, ori faci o combinație ceva să scoți bani, ori ești un nimeni și mori.
Am trăit și copilărit cu băieți crescuți cu puțin, nici unu' dintre tovarășii mei nu a fost băiat cu banu' grup, am fost niște golani, care au avut mereu în cap visul de a deveni cineva. De asta, când spun LA FAMILIA, mă gândesc la toți tovarășii mei, la cartierul meu, la străzile unde mi-am pierdut cea mai mar parte din timp. Un ziar de scandal a scris despre noi că suntem doar 2 puștani care cântă doar pentru a-și da importanță și că Sălăjanu nu e deloc Bronx (și aici are dreptate), oricum niciodată nu am afirmat asta. Sălăjanu' nu e, sigur, Bronx, dar nici un Beverly Hills, unde singura grijă a tinerilor e ce țoale să-și mai cumpere sau ce culoare să aibe mașina ca să se asorteze cu ochelarii de soare. Sunt puștani care fură ca să mănânce și ajung la închisoare pe la 12-13 ani, sunt puștoaice de 15 ani care deja se întreabă dacă e bine să aibă un copil sau alții, care fug de acasă din diferite motive - asta e viața de stradă, despre asta cântă LA FAMILIA, iar dacă modul cum o face, versurile nu sunt tocmai "cuminți", e doar pentru că nu poți vorbi de toate astea în termeni științifici. Muzica rap nu e un manual de limba română, e vocea străzii și asta ar trebui să înțeleagă capetele pătrate care ne critică prin ziare.
Deși, la prima vedere, suntem doar 2 puștani, am învățat destule despre muzică și ne descurcăm binișor. Albumele (textele, negative, coperta...etc.) ni le facem singuri pt. că așa ne-am obișnuit și, deși e obositor, ne face plăcere. Satisfacțiile sunt pe măsură și asta pentru că, spre deosebire de alte stiluri în rap, cântărețul cântă textele gândite de el, nu vreun textier plătit să facă versuri la comandă. Chestia asta ne apropie mai mult de public și cred că ăsta e principalul motiv pentru care, în general, rap-ul are priză la public.
Nu ne-am considerat niciodată staruri, suntem doar doi băiețași, care vor să iasă mai în față. Pentru noi, tovarășii cu care am bătut străzile și golanii cartierului sunt adevăratele vedete. Doar cine trăiește ca ei, cu problemele lor, poate înțelege ce înseamnă, cu adevărat, viața de cartier: lumea în care doar cel mai tare trăiește, iar banu e rege, și bineînțeles rap-ul. Vrem să mulțumim tuturor vedetelor cartierului care ne-au susținut. Albumul "NICĂIERI NU-I CA ACASĂ" e doar o părticică din ce înseamnă viața în Balta-Albă Sălăjan. Același respect, celor 3 bagabonți de Pantelimon, B.U.G. MAFIA, începătorii gangsta rap-ului în "România, țara tuturor posibilităților".
"Am fost în multe locuri dar mi-a fost dor de casă / Nu-i cel mai marfă loc de pe pământ dar nicăieri nu-i ca acasă"